Serviciul de ambulanță Cluj a anunțat faptul că în data de 22 noiembrie, între orele 10-12, aceștia vor picheta sediul instituției, iar mai apoi se vor îndrepta spre sediul Prefecturii Cluj. Motivele pentru care personalul de pe ambulanțe organizează protestul sunt nemulţumirile legate de Legea pensiilor.
“Am început şi noi, ne mişcăm un pic mai greu, dar începând de mâine, poimâine vom fi din ce în ce mai mulţi. Deja preşedintele federaţiei a intrat în greva foamei la Parlament. Am început şi noi acum, deoarece pe Legea pensiilor – şi exista un statut – care ne acorda şi anumite drepturi, nu doar îndatoriri, că prin lege suntem speciali, zice că suntem serviciu special care deservim starea de sănătate a populaţiei, dar la drepturi nu mai suntem. De mâine, între 10-12, în fiecare zi vom picheta sediul instituţiei, apoi Prefectura, apoi vom picheta Guvernul”, a declarat preşedintele Sindicatului Ambulanţa Cluj, Rareş Ghilea, pentru agerpres.
El a mai spus că prin protestele sindicaliştilor nu este afectată activitatea deoarece vor participa la proteste cei care sunt în zile libere.
“Pacienţii nu au de suferit, avem treabă cu politicienii”, a subliniat Rareş Ghilea.
Potrivit acestuia, zilnic vor protesta 10-20% dintre angajaţi, circa 30 de persoane, din totalul celor 304 angajaţi de la Serviciul de Ambulanţă Cluj,
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: