Organizatorii Electric Castle au anunțat pe paginile de socializare oficiale ale festivalului absența unei importante trupe ce se afla pe lista celor care urmau să fie prezenți la Bonțida. Queens of the Stone Age nu își vor mai bucura publicul clujean, dar nici pe cel european.
Mesajul inițial a apărut pe pagina oficială de Instagram a trupei. Aceștia au anunțat că nu vor mai fi prezenți nici în alte locații vara aceasta. Performance-ul din cadrul festivalului Electric Castle nu este, deci, singurul anulat.
Cauza anulării întregului tur european al trupei este una de natură medicală. Unul dintre membrii trupei, Josh Homme, va fi supus unei operații, în Statele Unite ale Americii, de aceea întregul tur european a fost afectat.
Organizatorii Electric Castle au anunțat și faptul că biletele nefolosite în ziua de sâmbătă, atunci cand Queens of the Stone Age ar fi trebuit să concerteze, pot fi rambursate. Cererea de rambursare poate fi trimisă la adresa contact@electriccastle.ro.
Vezi și:
100 de locuri în hoteluri de căței în perioada Electric Castle
O nouă provocare marca Electric Castle-Află cum poți câștiga bilete
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: