banner

Restaurantele din Cluj, la ATI: reprezentanții lor cer soluții prefectului de Cluj

0

Reprezentanții Organizației Patronale HORECA Transilvania s-au întâlnit marți cu prefectul de Cluj, Mircea Abrudean, în încercarea de a salva restaurantele de la faliment. Tot ce s-a obținut la Prefectura Cluj a fost înființarea unui grup de lucru patronate-autorități, cu o agendă momentan incertă. Singurele certitudini rămân până acum închiderea restaurantelor și trimiterea multor angajați în șomaj tehnic, cu toate că nu există date conform cărora astfel de unități ar fi focare de infecție.

Despre întâlnirea cu prefectul de Cluj și despre strategia Organizației Patronale HORECA Transilvania a vorbit la Via Cluj TV președintele acestei entități, Călin Cozma.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a decis în ședința de vineri de la ora 17.00 închiderea pentru o perioadă de 10 zile a restaurantelor și cafenelelor în interior în Cluj-Napoca, Apahida, Căianu, Cășeiu, Câțcău, Cuzdrioara, Feleacu, Florești, Mintiu-Gherlii, Mociu, Săcuieu, Sâncraiu, Sic și Vad.

Toate aceste localități au rata indicelui COVID 19 de peste 1.5 la mia de locuitori.

banner