Fotbaliștii de la CFR Cluj vor întâlni joi, 27 octombrie, în deplasare, formația Sivasspor Kulübü, în cea de-a cincea etapă din grupele UEFA Conference League (UECL). Ambele formații au acumulat, în primele patru meciuri disputate, un total de șapte puncte, însă eșecul din Gruia plasează campioana României pe poziția secundă a clasamentului. Totuși, în cazul unei victorii, clujenii au șanse foarte mari să câștige grupa și, astfel, să acceadă în optimile competiției europene.
Echipa care se clasează pe primul loc, la finalul celor șase dispute din fiecare grupă a UECL, avansează în optimile competiției, formația de pe poziția secundă accede în șaisprezecimi, iar celelalte două echipe sunt eliminate. Dacă ardelenii obțin o victorie la diferență mai mare de două goluri cu Sivasspor, iar FC Ballkani remizează, pe teren propriu, cu Slavia Praga, atunci aceștia vor câștiga, automat, grupa în care au fost repartizați.
Antrenorul clujenilor, Dan Petrescu, a vorbit, în conferința de presă premergătoare acestei partide, despre modul în care și-a pregătit elevii pentru unul dintre cele mai importante jocuri ale actualului sezon competițional.
“Toate rezultatele au fost foarte bune după meciul cu Sivasspor, n-am mai pierdut. Am câștigat aproape toate jocurile, iar moralul este foarte bun acum. Partida de astăzi trebuie abordată la fel, la victorie. Încercăm să câștigăm, însă trebuie să avem și mai mult noroc. […] În meciul din tur, am avut trei penalty-uri, gol valabil, dar nu a fost să fie, pentru că nu a văzut arbitrul. Cine va câștiga azi, cred că va câștiga grupa“, a declarat Dan Petrescu.
Toate declarațiile tehnicianului, din conferința de presă în cadrul căreia a participat și mijlocașul Karlo Muhar, sunt disponibile aici:
Karlo Muhar: “Ne dorim să rezolvăm cât mai repede calificarea”
“Acest meci este foarte important pentru noi, dar și pentru Sivasspor. Este multă presiune pe ambele echipe, miza este foarte mare și vrem să dăm totul mâine pentru a ne califica în următoarea fază a competiției. […] Fiecare meci este important, iar cel mai important meci din cariera unui fotbalist este următorul. Ne dorim cu toții să rezolvăm cât mai repede calificarea, însă trebuie să ne concentrăm și să jucăm bine”, a declarat Karlo Muhar.
După confruntarea din Turcia, elevii lui Dan Petrescu vor reveni în Gruia, unde vor întâlni joi, 3 noiembrie, de la ora 19:45, formația FC Ballkani, în ultimul meci din grupele UECL. Deși campioana din Kosovo este cel mai accesibil adversar al grupei G, aceasta a obținut patru puncte în tot atâtea jocuri și speră la un succes, pe teren propriu, împotriva Slaviei Praga.
Până la duelul cu FC Ballkani, clujenii vor mai face o deplasare pe terenul echipei aflate pe locul doi în Superliga, Rapid București, pentru derby-ul celei de-a 16-a etape din sezonul regulat al campionatului românesc. Partida dintre Sivasspor și CFR Cluj va începe la ora 22:00 și va putea fi urmărită, în direct, pe postul de televiziune Pro Arena.
VEZI ȘI:
‘U’ – CFR, remiză după șapte ani de așteptare – derby spectaculos pe Cluj Arena
Sărbătoare în Gruia – CFR Cluj învinge din nou Slavia Praga și este lider în grupa din UECL
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: