Sondaj de opinie – TIFF 2023, una dintre cele mai de succes ediții din istoria recentă a festivalului clujean?

0

Cea de-a 22-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) poate fi catalogată drept una dintre cele mai de succes ai ultimilor ani, deoarece proiecțiile prezentate atât în cinematografe, cât și în spațiile deschise ale evenimentului, au fost primite cu multe laude de către publicul larg, iar invitații speciali le-au oferit iubitorilor de film șansa de a se bucura de o experiență unică în viață. În mod cert, ar trebui să ținem cont și de faptul că, spre deosebire de anii precedenți, TIFF 2023 a putut fi organizat în condiții obișnuite, care nu au fost în niciun fel influențate de contextul pandemiei de COVID-19.

Printre invitații speciali ai acestei ediții, se numără personalități precum Timothy Spall, Michel Franco, Geoffrey Rush, Oliver Stone, care a fost distins cu “Premiul pentru Întreaga Carieră” sau Horațiu Mălăele, cel care a primit “Premiul de Excelență”. În cadrul sesiunilor de masterclass din timpul festivalului, aceștia s-au întâlnit personal cu publicul și au răspuns la întrebările și curiozitățile care le-au fost adresate.

De asemenea, în penultima zi a festivalului, inegalabilul Horațiu Mălăele a prezentat, pe scena cinematografului Florin Piersic, spectacolul individual “Sunt un orb”, un show care a avut mare succes în rândul celor prezenți. Câteva ore mai târziu, în cadrul Galei de Premiere, care a avut loc în incinta Teatrului Național din Cluj-Napoca, marele actor de teatru și film a primit un trofeu care atestă performanțele excepționale pe care le-a atins de-a lungul carierei.

Ploaia și vremea rea, cei mai mari inamici ai organizatorilor TIFF 2023

Deși, din punct de vedere organizatoric, sunt prea puține aspecte care le pot fi reproșate reprezentanților TIFF, există un factor pe care nici măcar dragostea pentru film, care, de altfel, a reprezentat tema centrală a acestei ediții, nu l-a putut influența în bine. În aproape toate zilele evenimentului, ploaia torențială a pus stăpânire pe municipiul Cluj-Napoca, iar incertitudinea că vremea rea va reveni și în timpul proiecțiilor desfășurate în aer liber le-a dat mari bătăi de cap organizatorilor.

Din acest motiv, filme care urmau să fie prezentate pe marele ecran amplasat în Piața Unirii și care, totodată, se aflau pe lista celor mai așteptate de către public, precum “Încă Două Lozuri”, în regia lui Paul Negoescu, sau “Libertate”, în regia lui Tudor Giurgiu, au fost reprogramate și mutate în locații precum cinematograful Florin Piersic, Casa de Cultură a Studenților sau Opera Maghiară.

În ceea ce privește premiile festivalului, Trofeul Transilvania a fost cucerit de producția iraniană “Like a Fish on the Moon” (Ca peștele pe lună), regizată de Dornaz Hajiha. Braziliana Carolina Markowicz a primit premiul pentru “Cea mai bună regie”, iar finlandeza Tia Kouvo a fost distinsă cu “Premiul special al juriului”, astfel încât, pentru prima oară în istoria festivalului clujean, cele mai importante premii au fost cucerite doar de femei. Mai multe informații sunt disponibile AICI.

Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!

VEZI ȘI:

Premieră la TIFF 2023: Cele mai importante premii au fost câștigate doar de femei

TIFF 2023: Record de audiență la premiera comediei “Încă Două Lozuri”, proiecție inclusă în Zilele Filmului Românesc

Zilele Filmului Românesc debutează cu proiecții sold out și zeci de invitați prezenți la TIFF 2023

banner