Spania și Franța se pot duela pe Cluj Arena, în sferturile de finală ale Campionatului European U21

0

Opt dintre cele 16 echipe naționale care au evoluat în cele patru grupe ale Campionatului European de Fotbal Under21, găzduit pe stadioanele din România și din Georgia, vor accede în fazele eliminatorii, iar Cluj Arena va găzdui duminică, 2 iulie, de la ora 22:00, un duel din sferturile de finală ale competiției. Este vorba despre partida dintre câștigătoarea grupei D, grupă în care, după rezultatele primelor două etape, Franța este favorită, și echipa care încheie grupa B pe poziția secundă, decisă după confruntarea dintre Spania și Ucraina.  

Cele șase meciuri disputate în grupa D, din care au făcut parte Franța, Italia, Elveția și Norvegia, au loc pe cele două stadioane din Cluj-Napoca, Cluj Arena, respectiv arena “dr. Constantin Rădulescu” din Gruia. După primele două etape, francezii se află pe primul loc al clasamentului, cu șase puncte obținute în urma victoriilor cu Italia, scor 2-1, și Norvegia, scor 1-0. Italienii și elvețienii au câte trei puncte, iar norvegienii sunt situați pe ultimul loc, fără niciun punct.

România a ratat șansa de a accede în fazele eliminatorii ale competiției

În grupa B, din care face parte și reprezentativa României, ale cărei meciuri sunt găzduite pe stadioanele “Ghencea” și “Giulești” din capitală, cele două echipe care vor avansa în fazele elimantorii sunt deja cunoscute. Atât Spania, una dintre grupările favorite la cucerirea trofeului, cât și Ucraina, au încheiat cu succes primele două confruntări, în vreme ce România și Croația au înregistrat câte două înfrângeri și, implicit, au ratat șansa de a trece de faza grupelor.

Astfel, în cazul în care fotbaliștii ucraineni reușesc să se impună împotriva celor spanioli, publicul clujean va avea ocazia de a urmări un duel eliminatoriu spectaculos din tribunele Cluj Arena. În cazul în care Franța obține cel puțin un egal în meciul Elveția, ceea ce înseamnă că va rămâne pe prima poziție a clasamentului grupei D, iar Spania încheie grupa B pe poziția secundă, jucătorii U21 ale celor două mari puteri ale fotbalului internațional își vor măsura forțele pe stadionul din Cluj-Napoca. Biletele de acces pentru public sunt disponibile AICI.

Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!

VEZI ȘI:

Șapte meciuri din Campionatul European U21 vor avea loc în Cluj-Napoca – vezi prețul biletelor

Gazonul de pe Cluj Arena este complet schimbat – Alin Tișe: “Are o calitate excepțională, ne așteptăm să fie cât mai durabil”

Gazonul de pe Cluj Arena va fi instalat de aceeași firmă care a schimbat și gazonul stadionului CFR Cluj

banner