Sports Festival-un altfel de festival dedicat universului sportului

2
Stadionul Cluj Arena devine epicentrul evenimentelor desfășurate la Sports Festival, care va avea loc între 13 și 16 iunie. Printre activitățile pregătite se numără și competiții sportive, concerte, inițieri în sport sau workshopuri alături de consacrați ai sportului.
În fiecare zi, de dimineață și până seara, la stadionul Cluj Arena și în proximitatea acestuia, cei interesați sunt așteptați să descopere aproximativ 30 de sporturi individuale și de echipă, dintre cele mai apreciate.

Ce este nou?

Noutățile acestei ediții, a 5-a, sunt majoretele, canicross-ul, evaluările motrice și patinajul pe role. Fiecare zonă de inițiere este concepută pentru a oferi o experiență autentică, cu traineri specializați.
Ar putea fi o imagine cu 4 persoane, mulţime şi text
De asemenea,duminică, 16 iunie, de pe Stadionul Cluj Arena se va da startul Crosului Supereroilor , o competiție dedicată exclusiv amatorilor. În plus, pe scena amplasată pe platoul dintrestadion și Sala Polivalentă se vor desfășura concerte de muzică și spectacole pentru cei mici- Gașca Zurli. Nu vor lipsi nici provocările sportive, întâlniri față în față cu suoer campioni dar și masterclassuri dedicate profesioniștilor!
Programul poate fi consulatat aici.
Vezi și: