Sportul nostru național, oina, are șansa să renască cu ajutorul banilor europeni. Federația Română de Oină (FRO) este liderul unui proiect care are scopul de a reuni sporturile tradiționale înrudite, atât ca echipament, cât și ca reguli de joc, din România, Estonia și Ungaria. Proiectul este finanțat de către Uniunea Europeană și se adresează, în special, tinerilor. Vezi ce spune președintele FRO, Nicolae Dobre, în emisiunea România Via Cluj.
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=YRqN5mSMOfA]
“Promovarea de care beneficiem este extrem de redusă. Aceasta nu ar trebui să cadă doar în sarcina Federației, ci și în preluarea acestor informații de către partenerii media, care ar trebui să fie interesați. Această lipsă de informație, în special din mediul școlar, duce la un număr mic de practicanți, față de ceea ce ar trebui să fie pentru a putea fi considerat, pe bună dreptate, sport național”, a menționat Nicolae Dobre.
Competiții de oină în cadrul Olimpiadelor Naționale
În cadrul Olimpiadelor Naționale a Sportului Școlar, există competiții de oină, dedicate atât băieților, cât și fetelor. Elevii de gimnaziu sau de liceu, care sunt interesați de participarea în cadrul acestora, pot apela la cadrele didactice pentru a fi inițiați în sportul nostru național.
“Există o problemă aici. Culmea pedagogiei, profesorii vor fi nevoiți să îi învețe ceea ce nu știu. În România, în nicio facultate de educație fizică și sport nu se predă oină. Iar dacă pofesorul nu învață oină, cum poate să o predea? Federația a venit în întâmpinarea profesorilor, prin organizarea unor cursuri de inițiere, la nivelul județului. […] S-a bucurat de un succes extraordinar, la Galați am inițiat 30 de profesori”, a precizat Nicolae Dobre.
VEZI ȘI:
Baschet masculin: “Derby-ul Ardealului”, meci fără restricții pandemice în Liga Națională
Școlile clujene își deschid porțile pentru elevii ucraineni
Au mai rămas câteva zile în care ONG-urile pot cere finanțări nerambursabile de la Consiliul Județean
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: