Baschet masculin: “Derby-ul Ardealului”, meci fără restricții pandemice în Liga Națională

2

U-BT Cluj-Napoca și CSU Sibiu se întâlnesc vineri, 11 martie, pentru a doua oară în acest sezon, în Liga Națională de Baschet Masculin (LNBM). Este un meci cu tradiție în baschetul românesc, disputat, în tur, fără spectatori, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca și câștigat de clujeni, scor 92-80.

Dacă în precedentele ediții de campionat, duelul dintre cele două formații era decisiv pentru soarta echipelor la finalul acestuia, în actuala stagiune situația este complet diferită. Clujenii sunt liderii Ligii Naționale, cu 19 victorii și fără înfrângere de la debutul sezonului, iar sibienii se află pe poziția a opta a clasamentului, cu nouă succese și 11 eșecuri.

De la partida disputată în tur, CSU Sibiu a înregistrat o serie de schimbări la nivelul lotului. Dan Fleșeriu, fostul antrenor al echipei, a fost înlocuit de secundul său, spaniolul Miguel Angel Hoyo, iar, în lotul sibian, au venit Olaf Schaftenaar și James Padgett. Ultima victorie a sibienilor împotriva rivalilor de tradiție a fost în ianuarie 2020, când aceștia au câștigat la limită, scor 78-77.

Formația clujeană, antrenată de Mihai Silvășan, trece prin cea mai bună perioadă din istoria clubului, în ciuda eșecului din semifinalele Cupei României, împotriva CSO Voluntari. De asemenea, U-BT Cluj-Napoca a pierdut ultima partidă disputată, în BT Arena, din Basketball Champions League, însă au șanse foarte mari să fie prima românească care accede în playoff-ul competiției europene.

“Un meci cu o echipă în creștere de formă, au arătat destul de bine în partida de la Târgu Jiu. Nu va fi ușor, mai ales că venim după o înfrângere în Champions League. Ne dorim să avem o evoluție bună și să continuăm parcursul fără înfrângere din campionat.”, a declarat Mihai Silvășan.

Partidă fără restricții pandemice în Liga Națională

Meciul disputat în Sala Polivalentă din Sibiu va beneficia de capacitatea maximă a arenei, iar fanii nu vor mai fi condiționați de prezentarea certificatului verde pentru accesul în cadrul evenimentului.

“În sfârșit, după atâta timp, a venit momentul în care vă vom avea din nou pe toți alături. Cu siguranță ne-a fost dor de atmosfera incendiară din Sala Transilvania, de cântecele galeriei, fredonate la unison de toată sala. Bucuria revederii sperăm să aducă un real spectacol, atât pe parchet, cât și în tribune”, menționează reprezentații BCU Sibiu.

Partida dintre CSU Sibiu și U-BT Cluj-Napoca va începe la ora 18:00 și poate fi urmărită, în direct, pe Digi Sport 3 și pe Look Sport +.

VEZI ȘI:

U-BT Cluj-Napoca, înfrângere dramatică în fața miilor de fani din Sala Polivalentă

Solidaritate față de Ucraina în meciul dintre BC Prometey și U-BT Cluj-Napoca

U-BT Cluj-Napoca continuă șirul de victorii în Liga Națională