Târgul de Toamnă de la Negreni, județul Cluj a început, astăzi, 05 octombrie, și se desfășoară până duminică, 8 octombrie. Cunoscut și ca un târg de antichități, aici găsiți tot ce doriți, inclusiv legume și fructe de sezon.
Localitatea Negreni a primit oficial aprobarea pentru organizarea târgurilor în anul 1815, arată reprezentanții Primăriei din localitate. Probabil, însă, spun aceștia, târguri au fost organizate și înainte de acel an.
Dar de atunci, în fiecare an, în al doilea weekend din luna octombrie, zeci de mii de oameni se adună în localitatea Negreni din județul Cluj, la cel mai mare târg de antichități și nu numai din Transilvania.
Având în vedere că sunt așteptați foarte mulți oameni, între 2 și 8 octombrie, polițiștii clujeni îndeamnă vizitatorii să își protejeze bunurile personale în zonele aglomerate, să nu consume băuturi alcoolice în exces, să evite implicarea în eventuale conflicte spontane și să nu urce la volan dacă au consumat alcool.
„Pentru a se bucura de tradiționalul târg fără evenimente nedorite, îi îndrumăm pe participanți să nu uite de importanța politeței în trafic sau în mulțime”, transmit reprezentanții IPJ Cluj.
Începând de azi și până duminică, la încheierea târgului, polițiștii de ordine publică, rutieră, investigații criminale sau investigarea ciminalității economice, alături de jandarmi, vor fi alături de participanți, pregătiți să intervină în cazul sesizării unor probleme aflate în competența de soluționare.
Acțiunile polițiștilor au rolul de a preveni faptele antisociale, furturile din genți, buzunare, bagaje, precum și prevenirea unor posibile situații de tulburare a ordinii și liniștii publice.
De asemenea, și în acest an se așteaptă un număr mare de participanți, ceea ce înseamnă valori mari de trafic dinspre Cluj-Napoca înspre comuna Negreni. Astfel, au fost suplimentate și efectivele polițiștilor rutieri, în scopul asigurării fluenței și siguranței circulației.
Rute alternative:
În cazul parcurgerii traseului Cluj-Napoca – Oradea sau invers, polițiștii recomandă următoarea rută alternativă de deplasare: Cluj-Napoca – Zalău – Nuşfalău – Aleşd / Aleşd – Nuşfalău – Zalău – Cluj-Napoca;
Dacă vă deplasați pe Autostrada Transilvania, se recomandă ca din localitatea Gilău să continuaţi pe autostradă până la Nădăşelu şi mai departe spre Zalău – Nuşfalău – Aleşd.
Pentru reducerea riscului rutier, conducătorii auto sunt sfătuiţi să păstreze în mers o distanţă corespunzătoare, care să permită oprirea în condiţii de siguranţă, să respecte limitele legale de viteză, să se asigure şi să semnalizeze din timp la schimbarea benzii, să nu oprească în mod nejustificat.
Nu vă angajați în depășiri neregulamentare!
Pietonii sunt sfătuiți să sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.
Atenție la bunurile personale!
Nu se recomandă poziționarea portmoneului în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei sau în buzunarul din spate, în sacoşă sau la vedere, ci în poşete, borsete sau în buzunarele interioare ale vestimentaţiei!
Banii, actele personale şi cheile locuinței nu trebuie păstrate în același loc!
Fiți atenți cu ghiozdanele sau gențile purtate în lateral sau poziționate pe spate!
În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi cu intenţie, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment şi priviţi cu atenţie persoanele din jurul dumneavoastră!
Nu lăsați în vehicul, la vedere, bunuri de valoare (telefoane mobile, tablete, dispozitive GPS, camere de filmat, laptopuri, portmonee, poșete) și/sau documente personale, chiar dacă lipsiți pentru scurt timp!
Dacă sunteţi victima unei infracţiuni, dacă aţi asistat sau aveţi cunoştinţă despre săvârşirea unei fapte antisociale, adresaţi-vă celei mai apropiate unităţi de poliţie sau apelați SNUAU 112
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: