Un alt fel de maraton la Cluj-Maratonul Istoriei așteaptă elevii și studenții pasionați de istorie

0

Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Consiliul Județean Cluj și Centrul de Studii Transilvane organizează miercuri, 22 mai 2024, cea de-a treia ediție a Maratonului Istoriei, manifestare prilejuită de bicentenarul Avram Iancu, care va aduce împreună cercetători științifici, elevi, studenți și seniori.

Participanții vor fi implicați în activități tematice, prelegeri și prezentări coordonate de cercetători științifici din cadrul Institutului de Istorie „George Barițiu” și din cadrul Centrului de Studii Transilvane. La rândul lor, elevii, coordonați de profesori de istorie, vor prezenta diverse materiale, jocuri de rol, scenete, prin intermediul cărora vor demonstra interesul pentru studierea și cunoașterea istoriei.

Scopul evenimentului este acela de a stimula în rândul elevilor și studenților sentimentele civice și de apreciere față de valorile naționale, mai ales în contextul celebrării a 200 de ani de la nașterea eroului național Avram Iancu.

Maratonul istoriei 2024 – Eroul național Avram Iancu păstrează formatul edițiilor anterioare, acela de ștafetă: în fiecare interval orar, câte un grup diferit de elevi, studenți sau seniori se va întâlni cu cercetători din cadrul institutelor menționate. Cercetătorii vor vorbi despre activitatea lor timp de 15 minute. Ulterior, elevii participanți, într-un interval de 30 de minute, vor prezenta activitățile pregătite.

Activitățile interactive, dedicate iubitorilor de istorie, vor debuta începând cu ora 8:15 și se vor desfășura timp de 13 ore, până la ora 21:30, în clădirea institutelor Academiei Române, str. Mihail Kogălniceanu numărul 12-14, etaj 1.

Detaliile legate de programul extins al evenimentului puteți găsi aici.

Vezi și:

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca se redeschide

Maratonul Istoriei la Cluj-Napoca – elevii și cercetătorii vor prezenta jocuri de rol și scene pentru cunoașterea istoriei

banner