UNTOLD 2023 a luat sfârșit – ce surprize și momente memorabile au fost la a opta ediție

0

Cea de-a opta ediție Untold a luat sfârșit. Au fost patru zile și patru nopți în care tinerii veniți din toate colțurile lumii au dansat și au cântat alături artiștii preferați. Anul acesta, la povestea Untold au participat peste 420.000 de oameni. Ultima zi a festivalului a fost una mult așteptată pentru peste 100.000 de fani care au venit să petreacă. Cea de-a opta ediție Untold nu ar fi fost memorabilă fără prezența unuia dintre cei mai longevivi artiști ai festivalului, care a fost aici din 2015, de la prima ediție. Este vorba despre Armin van Buuren, printre mai iubiți DJ din istoria Untold.

Artistul a fost pe scenă până la ora 08:00, spre satisfacția fanilor, care s-au bucurat de prelungirea festivalului până dimineața. Timp de cinci ore, mii de oameni au avut parte de un spectacol live impresionant. Sam Martin, câștigător al unui premiu Grammy, a fost una dintre surprizele pregătite de către Armin van Buuren pentru festivalieri.

„UNTOLD, a fost o nebunie! Eram programat să mixez trei ore, dar de fapt am ajuns să joc cinci ore și voi ați stat cu mine până la opt dimineața. Sunt atât de fericit că v-am avut și pe unii dintre voi pe scenă înconjurându-mă – m-a făcut să vă simt și mai mult energia! Mulțumesc mult și sper să ne vedem curând”, a transmis Armin van Buuren, într-un mesaj de mulțumire pe pagina sa de Facebook.

Ultima seară a festivalului a fost dedicată celor mai mari nume din industria muzicii electronice. Nu putea lipsi unul dintre cei mai cunoscuți DJ, francezul David Guetta. Acesta a făcut spectacol pentru fanii veniți din toate colțurile lumii.

„Este incredibil! Am fost aici de la prima ediție, am fost impresionat, dar astăzi trăiesc această frumoasă nebunie alături de voi! Untold a crescut atât de mult. Vă iubesc, vă apreciez și vă mulțumesc pentru că îmi sunteți alături în această seară”, a declarat artistul.

Show-ul live al trupei Imagine Dragons, momentul cel mai așteptat al ediției de anul acesta a festivalului UNTOLD, a fost dintr-o altă dimensiune. A fost o călătorie într-o lume în care singurul lucru care a contat a fost conexiunea dintre oameni, muzica și emoția.

În acea lume care a fost creată, toate barierele dintre artist și public au dispărut. Membrii trupei Imagine Dragons au dat totul pe scenă, iar vocea impresionantă a lui Dan Reynolds a adus emoție și autenticitate fiecărei piese interpretate. Zeci de mii de voci s-au alăturat trupei, iar momentul a fost cu adevărat magic.

A fost emoție în public, dar și pe scenă. Dan Reynolds, solistul trupei Imagine Dragons, a fost copleșit de energia fanilor UNTOLD, în fața cărora s-a înclinat: „Vă iubim! Vă mulțumim pentru acest moment și pentru faptul că suntem împreună. Singurul lucru care contează e dragostea, voi ne-ați oferit-o!”

Olly Alexander de la Years & Years a ajuns pentru prima dată pe la UNTOLD și și-a salutat fanii în limba română: “Bună seara, Cluj! Vă iubesc și vă mulțumesc!” Cu o energie incredibilă, artistul din Marea Britanie și-a invitat fanii să cânte împreună succesele trupei Years & Years, „Take Shelter”, “King”, “Desire”, dar și piesele incluse în cel mai nou album “Night Call”.

Una dintre surprizele pregătite de către organizatori în acest an a fost cântăreața Bebe Rexha, care a venit în premieră la Untold. Aceasta a fost nominalizată de trei ori la premiile Grammy și este apreciată pentru vocea sa puternică și originalitatea pieselor sale. Bebe Rexha le-a mulțumit fanilor pentru modul în care a fost primită. „Sunt atât de departe de casa mea, dar să fiu aici, acum, este o bucurie. Vă iubesc și sunt atât de fericită să fim împreună!”, a declarat cântăreața.

VEZI ȘI:

Număr record de spectatori la Untold

Ce facem când luăm o pauză de la concertele Untold?

VIDEO UNTOLD 2023: Ce ai ratat până acum? Vezi cum a fost atmosfera în prima zi de festival