Mihai Leu, primul român campion mondial la box profesionist și campion național la raliu, s-a alăturat programului MedLife de testare genetică, cu acoperire națională, pentru copiii recent diagnosticați cu cancer. Mihai Leu și-a donat prima medalie obținută la Campionatul Național de Box din 1983 pentru a fi topită și trasformată în 100 de fundițe aurii, simbol al luptei împotriva cancerului pediatric. De Ziua Internațională a Copilului Bolnav de Cancer, în cadrul unui eveniment organizat la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca, sportivul a oferit primele 21 de fundițe realizate din medalia lui copiilor care au învins cancerul, devenind astfel Campioni ai Speranței.
Aproximativ 300 de copii recent diagnosticați cu afecțiuni oncologice au beneficiat de programul gratuit de testare genetică.
În ultimii patru ani, la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca au fost internați peste 2.700 de copii, respectiv au fost furnizate peste 7.000 de consultații medicale. În România, rata de vindecare a cancerului la copii este de 69%, cu 10% mai puțin decât în Europa de vest. Potrivit medicilor, incidența bolilor oncologice la copii în România nu este foarte bine cuantificată.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: