Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca lansează jocul online REThink Life, un joc terapeutic 3D care se folosește de psihologie pentru a antrena abilități specifice de reglare emoțională. Acesta este compus din 4 niveluri, iar personajele din joc sunt reale, membri ai departamentului de psihologie a UBB, fapt ce ajută la creșterea validității ecologice și dificultatea în cadrul anumitor niveluri. Vezi în materialul de mai jos cum arată jocul, cum a fost realizat și cum poate să ajute împotriva dezvoltării tulburărilor emoționale.
Jocul terapeutic este o intervenție de sine stătătoare, având integrat și un sistem de evaluare a abilităților emoționale, dar poate fi folosit și în cadrul sesiunilor de terapie.
Rolul lui RETman, ghidul în joc, este jucat de rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, iar rolul Optimistei care ghidează implementarea abilităților în viața reală este jucat de directorul proiectului, prof. univ. dr. Oana David.
Momentan, jocul se află în testare pe un eșantion de studenți din cadrul UBB, însă scopul este ca la final să fie disponibil pe Windows și să poată fi accesat de către toți cei care au nevoie de intervenții terapeutice validate științific.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: