Ziua în care ceva s-a schimbat într-o comună din România

0

Un ultramaratonist aleargă 52 de kilometri iar un profesor de sport, 31. Deși vin din direcții diferite, Cluj și Zalău, au cel puțin două lucruri în comun: destinația, Școala 1 din Sînmihaiul Almașului, și motivația.

La linia de finish îi așteaptă zeci de copii, părinți și profesori, într-o atmosferă de Champions League. Privită din afară, galeria zgomotoasă, cu steaguri și vuvuzele, pare gata de un meci. Numai că miza e alta: strângerea a 7.900 de lei pentru construirea unei săli de clasă outdoor.

Astfel, cei mici vor veni cu și mai mare drag la școală, că e pandemie, că nu.

De aceea au alergat ultramaratonistul Ianco Slovak și profesorul de sport Ionuț Cuibuș: pentru a transmite mesajul că o astfel de cauză merită susținută. E ziua în care ceva s-a schimbat în comună. E ziua în care cei mici și cei mari au simțit bucuria de a fi împreună și de a lupta pentru un scop comun.

Catalizatorul acestei sărbători a fost Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca. În 3 iunie, voluntarii organizației și cei locali vor trece la treabă. Sala de clasă în aer liber va deveni certitudine.

Proiectul „Educație în comunități interetnice. Mobilizare autentică” este derulat de Asociația Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca în parteneriat cu Asociația JK Youth Zalau și Asociația Organizatia Crestina Something New și beneficiază de o finanțare în valoare de 108.761,08 euro, prin programul Active Citizens Fund – Romania, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

banner