Erik Lincar, antrenorul care a promovat ‘U’ Cluj în prima ligă, se desparte de club

0

FC Universitatea Cluj și antrenorul principal Erik Lincar au ajuns la un acord cu privire la rezilierea contractului acestuia, care mai era valabil până în vara anului 2023. Deși Erik Lincar a fost antrenorul care a scris istorie pentru ‘U’ Cluj, drept urmare a revenirii, după șapte ani de așteptare, printre cele mai bune echipe ale fotbalului românesc, acesta nu a reușit să obțină niciun succes în primele șase meciuri disputate în noul sezon al Superligii.

Erik Lincar a venit la Universitatea Cluj cu scopul de a promova echipa în prima ligă de fotbal, obiectiv care a fost îndeplinit după ce “studenții” au învins, în barajul disputat în dublă manșă, formația Dinamo București. Odată revenită în Superligă, ‘U’ Cluj a avut un început foarte promițător, în urma rezultatelor de egalitate obținute cu FCSB, respectiv Universitatea Craiova, două echipe prezente constant în playoff.

Ce au transmis reprezentanții clubului după despărțirea de Erik Lincar?

Totuși, după acest început de vis pentru formația nou promovată, elevii lui Erik Lincar au înregistrat patru înfrângeri consecutive, împotriva FC Argeș, Petrolul Ploiești, UTA Arad, respectiv Sepsi Sf. Gheorghe. Ultima dintre aceste partide a fost jucată pe Cluj Arena, iar eșecul a fost fatal pentru viitorul antrenorului pe banca tehnică a clubului. La mai puțin de două zile de la meciul cu Sepsi, Universitatea Cluj a anunțat, pe pagina de Facebook a clubului, decizia încetării contactului lui Erik Lincar.

“Clubul nostru dorește să-i mulțumească lui Erik Lincar și staff-ului său, format din Viorel Domocoș (antrenor secund), Robert Panduru (preparator fizic) și Alexandru Chirilov (antrenor de portari), pentru munca depusă la ”U”, încununată cu promovarea în Superligă obținută la finalul sezonului trecut în urma barajului cu Dinamo București. Îi dorim lui Erik Lincar și staff-ului său mult succes în carieră”, este precizat în anunțul clubului.

Cu câteva ore înainte ca Universitatea Cluj să facă publică despărțirea de antrenorul principal, oficialii clubului au anunțat organizarea unei conferințe de presă joi, 25 august, la care urma să ia parte și Erik Lincar. Ulterior, aceasta a fost anulată.

VEZI ȘI:

Erik Lincar, după eșecul cu Sepsi: “Nu am nicio problemă să plec de la această echipă”

Ce sancțiuni poate primi ‘U’ Cluj după incidentele de la meciul cu Sepsi – care este reacția galeriei “Șepcile Roșii”

‘U’ Cluj, învinsă de Sepsi, după ce putea pierde la masa verde din cauza scandărilor RASISTE