Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca vor întâlni miercuri, 30 noiembrie, în deplasare, formația Frutti Extra Bursaspor, în cea de-a șasea etapă din grupele EuroCup. Echipa din Turcia a obținut locul doi în ediția precedentă a competiției europene, după ce a fost învinsă, în ultima confruntare, de Virtus Bologna, scor 80-67, iar, după primele cinci dispute din actuala stagiune, aceasta se află pe poziția a treia în clasamentul grupei A, cu tot atâtea victorii înregistrate.
În același timp, campioana României a ajuns pe locul șapte în grupă, după succesul obținut, în fața fanilor din BT Arena, împotriva italienilor de la Germani Brescia. Elevii lui Mihai Silvășan au doar două succese obținute în primele partide, însă au fost aproape de victorie în trei dintre acestea, pe care le-au pierdut, în ultimele faze, la diferențe formate din cel mult cinci puncte. Siutația actuală în clasamentul grupei A din EuroCup este disponibilă aici:
În ultimul meci disputat, clujenii au învins, tot în deplasare, formația Rapid București, scor 77-79, grație unui coș înscris, în ultima secundă, de Stefan Bircevic și, astfel, au devenit singura echipă fără înfrângere din actualul sezon al Ligii Naționale de Baschet Masculin.
În anul 2021, Bircevic a venit în lotul clubului ardelean chiar de la formația din Turcia și, de atunci, a devenit unul dintre jucătorii de bază ai formulei aliniate de antrenorul Mihai Silvășan. Partida dintre Bursaspor și U-BT Cluj-Napoca va începe la ora 19:00 și va putea fi urmărită, în direct și în exclusivitate, pe Prima Sport 1.
VEZI ȘI:
U-BT câștigă în ultima secundă duelul de la Rapid București și rămâne neînvinsă în Liga Națională
Sărbătoare în BT Arena – campioana României învinge Germani Brescia și obține al doilea succes din EuroCup
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: