Mihai Silvășan, după eșecul cu Germani Brescia: “Poate că se va produce o minune și ne vom califica”

0

Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au fost învinși miercuri, 8 februarie, în deplasare, de formația Germani Brescia, scor 103-84, în cea de-a cincea etapă din returul sezonului regulat al EuroCup. Astfel, campioana României a înregistrat cea de-a zecea înfrângere din actuala ediție a competiției europene și este aproape eliminată matematic din cărțile calificării în playoff. Întreaga cronică a partidei este disponibilă AICI, iar situația actuală din clasamentul grupei A poate fi consultată mai jos. 

Deși la finalul primei reprize, italienii aveau doar patru puncte avans pe tabela de marcaj, pe care au reușit să îl mențină și după alte zece minute de joc, diferența a fost făcută în cea de-a doua jumătate a actului decisiv , când gazdele au reușit să profite de mai multe greșeli ale clujenilor și s-au impus cu un scor care nu reflectă modul în care s-a derulat meciul.

Antrenorul ardelenilor, Mihai Silvășan, a declarat, la finalul partidei din Italia, faptul că elevii săi au reușit o prestație bună în primele 35 de minute ale jocului, însă că, aproape inexplicabil, aceștia nu au reușit să își mențină concentrarea pentru restul partidei. Totodată, acesta a precizat că echipa nu va renunța să lupte, atât timp cât nu este eliminată matematic din EuroCup.

Mihai Silvășan: “Nu am putut să fim constanți timp de 40 de minute”

“Cred că am jucat bine timp de 35 de minute, apoi am căzut. Nu cred că cele 20 de puncte înregistrate la final reprezintă diferența reală dintre cele două echipe. Consider că am jucat mai bine decât o arată scorul și le-am oferit o replică puternică adversarilor. Din păcate, am făcut mai multe greșeli și apoi am încercat să revenim. […] Am venit aici să ne luptăm, dar din nefericire nu am putut să fim constanți timp de 40 de minute. Ne vom strădui cât se poate de tare în următoarele jocuri și poate că se va produce o minune și ne vom califica”, a declarat Mihai Silvășan.

Pentru “studenți”, urmează deplasarea la Constanța, acolo unde vor participa în Final 8-ul Cupei României, trofeu pe care nu au reușit să îl câștige în ultimele două stagiuni. În sferturile de finală, aceștia vor întâlni SCM OHMA Timișoara, iar duelul este programat sâmbătă, 11 februarie, de la ora 11:45.

Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!

VEZI ȘI:

U-BT Cluj-Napoca a luptat până la epuizare în Italia, însă a înregistrat un nou eșec în EuroCup

U-BT Cluj-Napoca se luptă pentru supraviețuirea în EuroCup – “studenții” au făcut deplasarea în Italia

U-BT Cluj-Napoca, aproape eliminată matematic din EuroCup – declarații Mihai Silvășan și Emi Cățe