Ioan Ovidiu Sabău, despre viața de tehnician la “U” Cluj: “Nu mai poți să dormi, îți vin toate fazele în minte”

0

Directorul tehnic al FC Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, a fost întrebat, în cadrul conferinței de presă premergătoare duelului de pe Cluj Arena cu FC Botoșani, pe care elevii săi l-au câștigat cu scorul de 2-0, dacă se mai poate deconecta de la fotbal după ce a revenit la echipă. Până să preia “U” Cluj, tehnicianul în vârstă de 55 de ani nu a mai antrenat o echipă de aproape nouă ani, iar schimbările în viața de zi cu zi au fost imediat resimțite de acesta.  

Ioan Ovidiu Sabău a declarat faptul că este imposibil să se gândească la altceva în timpul liber și că este implicat total în pregătirea echipei sale, astfel încât mereu își amintește faze din meciurile jucate și caută soluții pentru a îmbunătăți jocul “studenților”. Mai multe informații sunt disponibile în materialul de mai jos.

Totuși, după succesul cu FC Botoșani, formația clujeană a mai câștigat un duel din campionat, pe terenul celor de la FC Hermannstadt. Astfel, ardelenii au urcat pe poziția a noua în clasament, cu 31 de puncte obținute în 28 de partide disputate, însă au fost depășiți de Chindia Târgoviște, care a remizat, pe teren propriu, împotriva celor de la FC U Craiova 1948, scor 0-0.

În penultima etapă din sezonul regulat al Superligii, programată vineri, 3 martie, de la ora 20:00, “U” Cluj va primi vizita “marinarilor” de la Farul Constanța. Elevii lui Gheorghe Hagi sunt liderii campionatului, cu un total de 61 de puncte acumulate și vor căuta să își mențină statutul printr-o victorie pe Cluj Arena.

Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!

VEZI ȘI:

Ioan Ovidiu Sabău, după victoria cu FC Hermannstadt: “Trebuie să dispară momentele în care suntem de nerecunoscut”

“U” Cluj obține trei puncte uriașe la Sibiu și urcă pe locul nouă – Hermannstadt, gol anulat și penalty ratat

Ioan Ovidiu Sabău, după succesul cu FC Botoșani: “Efectiv te deblochează un astfel de rezultat”

banner