Donald Trump a promis, în timpul unui miting înaintea învestirii sale, că va acționa „cu o forță fără precedent” în noul mandat, fiind așteptat să semneze cel puțin 100 de ordine executive în prima zi.
Donald Trump a declarat, în cadrul discursului său, că a respins sugestiile consilierilor săi de a semna ordinele executive pe care le plănuiește pe parcursul următoarelor săptămâni, nu în prima sa zi ca președinte. „Le-am spus că vom avea multe de semnat în viitor, nu vă faceți griji. Nu ne vom opri. O să vă distrați uitându-vă luni la televizor”, a menționat Trump, care, conform presei americane, va semna între 100 – 200 de astfel de ordine în prima zi de mandat.
Trump a promis ordine executive care, printre altele, vor pune la dispoziție documente legate de asasinarea lui John F. Kennedy în 1963, vor elimina politicile de diversitate și incluziune din armată, vor înființa „un Iron Dome în SUA”, dar și agenția condusă de Elon Musk, „cu rol de a reduce birocrația”, și vor introduce măsuri dure împotriva imigranților ilegali.
„Până când Soarele va apune mâine, invazia țării noastre va fi oprită. Măsurile de securitate a frontierelor, pe care le voi prezenta în discursul meu inaugural de luni, vor fi cele mai agresive și mai ample eforturi de restaurare a frontierelor noastre pe care le-a văzut vreodată lumea”, a subliniat Trump, care promite un amplu efort de deportare care ar elimina milioane de imigranți. Presa americană scrie că operațiune de o asemenea amploare ar dura probabil ani și ar fi extrem de costisitoare.
Despre Tik Tok:
Donald Trump și-a asumat meritul pentru faptul că TikTok a revenit online la câteva ore după ce aplicația s-a închis, ca răspuns la noua lege care o interzice în SUA. „Începând de astăzi, TikTok a revenit. Am câștigat pe TikTok, deși până acum, republicanii nu au câștigat niciodată votul tinerilor. Așa că îmi place TikTok”, a declarat Trump, în condițiile în care Kamala Harris a câștigat mai multe voturi din partea tinerilor în vârstă de 18-29 de ani.
Ceremonia de învestire a lui Donald Trump va începe în această după-amiază, în jurul orei 16:30 (ora României).
Mai multe detalii puteți găsi pe site-ul publicației biziday.ro.
Vezi și:
Care e legătura dintre artă, industrie și limba franceză? Un eveniment care marchează noul an
Consiliul Local a aprobat PUZ-ul pentru aquapark-ul din Grigorescu
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: