CFR Cluj câștigă al cincilea titlu consecutiv de Campioană a României

0

Campioana Ligii 1 rămâne neschimbată în sezonul 2021-2022. Fotbaliștii de la CFR Cluj au reușit să cucerească cel de-al cincilea trofeu consecutiv, după ce au învins duminică, 15 mai, în fața fanilor din Gruia, formația Universitatea Craiova, scor 2-1, în penultima etapă a playoff-ului. 

Deoarece echipa aflată pe poziția secundă a clasamentului, FCSB, a remizat, sâmbătă, pe terenul celor de la FC Voluntari, elevii lui Dan Petrescu aveau nevoie doar de o victorie, împotriva craiovenilor, pentru a se putea declara, încă o dată, campionii României. În caz contrar, titlul ar fi fost disputat, în ultima etapă, pe terenul ocupantei locului doi.

Clujenii au deschis scorul încă din al doilea minut al confruntării, prin reluarea cu capul a lui Nana Boateng, din lovitura liberă executată de Ciprian Deac. În minutul 56, Gabriel Debeljuh a profitat de o eroare în apărarea oaspeților și a dublat avantajul pentru echipa sa. Patru minute mai târziu, Alexandru Mateiu a redus din diferență, după o execuție superbă din afara careului, însă craiovenii nu au reușit, până la fluierul final, să egaleze și, astfel, CFR Cluj cucerește titlul cu numărul opt în istoria clubului.

Dan Petrescu: “Acest campionat s-a jucat pe bune”

Misiunea ardelenilor a devenit mult mai ușoară după ce FCSB a fost învinsă, în etapa a treia a playoff-ului, de Universitatea Craiova, și a remizat, în penultimul meci din sezon cu FC Voluntari.

“M-a deranjat faptul că unii mi-au cerut demisia, că am făcut probleme, că mă plâng mereu. La sfârșit, ultimul vorbesc eu. Mi-am văzut de viața mea, n-am altă preocupare decât fotbalul. […] Aș vrea să felicit toți jucătorii, pe cei de la Voluntari. Nu mă așteptam, m-am gândit că nu au șanse. Voluntari și Craiova au arătat că acest campionat s-a jucat pe bune”, a declarat antrenorul clujenilor, Dan Petrescu.

Deși disputat doar pentru satisfacerea orgoliului celor două formații, lipsit de miză, duelul dintre FCSB și CFR Cluj va avea loc duminică, 22 mai, de la ora 20:30.

VEZI ȘI:

CFR Cluj înscrie șase goluri în cea de-a opta etapă a playoff-ului Ligii 1

Victorie cu emoții pentru CFR Cluj în cea de-a șaptea etapă a playoff-ului

VIDEO Atmosferă de festival la meciul caritabil CFR Cluj-Dinamo Kiev