Fotbaliștii de la CFR Cluj au învins joi, 2 martie, pe teren propriu, formația UTA Arad, scor 2-1, în cea de-a 13-a etapă din returul sezonului regulat al Superligii. Astfel, la finalul unui meci în care a ratat un penalty, a avut un gol anulat și a jucat 20 de minute în inferioritate numerică, campioana României obține trei puncte importante și rămâne, cu 59 de puncte acumulate în 28 de partide disputate, la două lungimi în urma liderului Farul Constanța (61 de puncte).
Prima ocazie de gol le-a aparținut clujenilor, după doar zece minute de joc, când mijlocașul Lovro Cvek a trimis un șut de la distanță, care a trecut puțin pe lângă poartă. În minutul 15, Ermal Krasniqi a reușit să deschidă scorul, după ce a reluat, din interiorul careului de 16 metri, o pasă venită în urma unei acțiuni foarte bune a lui Ciprian Deac. Trei minute mai târziu, Karlo Muhar putea dubla avantajul gazdelor, însă execuția sa din afara careului nu a prins vinclul porții apărate de Danylo Kucher.
Campioana României domină jocul – Ciprian Deac ratează un penalty
În minutul 21, Anton Maglica a primit o pasă în interiorul careului oaspeților. În loc să finalizeze acțiunea, acesta a preferat să îi trimită lui Rangelo Janga, care nu a reușit să intercepteze mingea. Totuși, arbitrul a observat un fault asupra lui Maglica și a acordat lovitură de la 11 metri pentru gazde, însă decarul Ciprian Deac a trimis puțin pe lângă bară și, astfel, a irosit șansa “feroviarilor” de a își asigura cele trei puncte.
În minutul 33, ardelenii au beneficiat de o lovitură liberă la marginea careului arădenilor. În speranța că își va răscumpăra greșeala, același Deac a executat lovitura, însă șutul său a fost aproape să prindă vinclul porții. Zece minute mai târziu, Krasniqi a mai încercat o dată poarta lui Kucher, cu un șut spectaculos, însă goalkeeper-ul oaspeților a reținut balonul.
Janga marchează din centrarea lui Krasniqi, dar reușita este anulată
În prelungirile timpului regulamentar al primei reprize, Rangelo Janga a reușit să înscrie cel de-al doilea gol pentru campioana României, după ce a reluat cu capul o centrare superbă livrată de același spectaculos Ermal Kransiqi. Totuși, arădenii au semnalat un fault la mijlocul terenului comis de Denis Kolinger, situație care a fost analizată și de arbitrii din camera VAR. Arbitrul Lucian Rusandu a fost chemat la marginea terenului și, după ce a văzut de mai multe ori reluările video, a anulat reușita gazdelor.
Repriza secundă a debutat perdect pentru oaspeți. În minutul 46, tânărul atacant Rareș Pop a marcat golul egalizator dn fața porții, după o acțiune creată de Philip Otele, intrat pe teren la jumătatea meciului. Cinci minute mai târziu, Janga putea să își aducă din nou echipa în avantaj, când a primit o pasă în spatele apărării de la Krasniqi, însă șutul său a fost blocat de portarul Kucher.
Yuri Matias înscrie pentru 2-1 – Maglica își lasă echipa în zece oameni
În minutul 62, clujenii au beneficiat de o lovitură liberă de la jumătatea terenului advers. Ciprian Deac a centrat în fața porții, iar fundașul Yuri Matias s-a aruncat spre balon și a reușit să îl trimită în plasa porții arădenilor. După alte cinci minute de joc, căpitanul Mario Camora a avut și el șansa de a-și trece în cont un gol, când a pătruns în careul oaspeților, dar Kucher și-a salvat echipa.
Ulterior, în urma intervenției arbitrilor din camera VAR, centralul i-a arătat cartonașul roșu lui Anton Maglica, pentru un fault horror, în care putea să îi rupă piciorul jucătorului advers. Astfel, gazdele au continuat partida în inferioritate numerică. Cu cinci minute înainte de încheierea celor 90 de minute, arădenii puteau găsi din nou golul egalizator, prin Stefan Milosevic, dar portarul clujenilor, Răzvan Sava, și-a salvat echipa. În cele din urmă, Lucian Rusandu a fluierat finalul jocului, iar fanii din Gruia s-au bucurat de victoria favoriților.
Pentru elevii lui Dan Petrescu, urmează deplasarea pe terenul celor de la Sepsi OSK, în penultima etapă din sezonul regulat al Superligii. Partida de la Sf. Gheorghe este programată luni, 6 martie, de la ora 20:30.
Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!
VEZI ȘI:
Probleme pentru CFR Cluj înaintea meciului cu UTA Arad – Dan Petrescu, îngrijorat de situație
Dan Petrescu, după succesul cu 5-2 de la Ploiești: “Apărarea câștigă campionatul, nu atacul”
CFR Cluj s-a luptat până la ultima fază în Gruia cu Lazio Roma, dar a fost eliminată din cupele europene
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: