Klaus Iohannis: Incitarea publicului la violență sau discriminare se pedepsește cu închisoare sau amendă

0

Președintele României, Klaus Iohannis a promulgat o lege care pedepsește cu amendă penală sau închisoare incitarea publicului la violență, discriminare sau ură din cauza “apariției ori opiniei politice”.

După adoptarea acestei legi, mai multe organizații au dat startul unui portest. Organizațiile participante caracterizează legea drept “incriminarea delictului de opinie” și că “pune în pericol fundamentele unei societăți libere și democratice”.

Această lege pedepsește cu închisoare de la șase luni la trei ani sau amendă penală, persoanele care incită la ură sau discriminare.

După adoptarea acestei legi, fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, a anunțat că partidul USR va ataca la Curtea Constituțională a României acest proiect de lege. Stelian Ion a declarat că proiectul de lege nu este unul potrivit, mai ales după experiențele anilor trecuți, anume „încercările lui Liviu Dragnea de a ne impune anumite limitări din acestea ale libertăţii de expresie”, conform g4media.ro.

VEZI ȘI

Mercedes recheamă în service aproape un milion de maşini din întreaga lume

Vești bune: Copiii români, campioni internaționali la calcul mental