Fotbaliștii Universității Cluj au fost învinși miercuri, 24 mai, pe Stadionul Municipal din Sibiu, de formația Sepsi Sf. Gheorghe, scor 0-0 (5-4 după penalty-uri), în marea finală a Cupei României. Astfel, după opt ani de la finala pierdută pe Arena Națională împotriva celor de la Steaua București, scor 3-0, “studenții” au ratat o nouă șansă de a cuceri, pentru a doua oară în istoria clubului, trofeul mult așteptat, spre dezamăgirea celor peste 7000 de fani care i-au încurajat permanent din tribunele arenei sibiene. Întreaga cronică a partidei este disponibilă AICI.
După seria primelor zece lovituri de departajare, în care, din tabăra clujenilor, Ely Fernandes nu a reușit să înscrie, scorul era în continuare egal, 4-4, motiv pentru care a fost nevoie de penalty-uri decisive. Adnan Aganovic a șutat peste poartă, iar tânărul atacant împrumutat de la CFR Cluj, Ze Gomes, a avut șansa de a cuceri trofeul pentru echipa sa. Totuși, goalkeeper-ul Roland Niczuly a respins șutul acestuia, iar, ulterior, a devenit eroul finalei, după ce a apărat și execuția lui Ivan Martic.
La finalul confruntării disputate la Sibiu, directorul tehnic al clubului clujean, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat că, înainte de toate, îi pare rău de faptul că elevii săi nu au reușit să își îndeplinească visul și, totodată, nu le-au putut aduce fanilor satisfacția unui trofeu. De asemenea, tehnicianul “studenților” a precizat că este prea devreme să se gândească la sezonul viitor, deoarece are nevoie de o scurtă vacanță înainte de a lua decizii pentru cariera sa sau pentru echipa pe care o pregătește.
Ioan Ovidiu Sabău: “Mi-aș fi dorit mult pentru acești jucători minunați”
“Sigur că nu e un sentiment plăcut. Mi-aș fi dorit foarte mult, pentru acești jucători minunați, pentru care am un respect deosebit, la cum au arătat în campionat și la cum au evoluat astăzi. Am reușit să pregătim foarte bine jocul, știam că pasează foarte bine în zona centrală. Cred că am reușit să îi blocăm foarte bine, dar să și avem ocazii. […] Îmi dau seama ce e în sufletul oamenilor care au venit să ne susțină, știu cât de mult și-ar fi dorit ca echipa să câștige un trofeu. Am sperat mult că vom reuși să câștigăm, am crezut că este momentul nostru, am fost destul de echilibrați în tot ceea ce am făcut. E o finală, se uită. Îl felicit pe Cristiano Bergodi pentru că a reușit să câștige Cupa.
“Urmează vacanța, am nevoie să mă liniștesc, vedem după ce va fi”
Sigur că jucătorii care au ratat probabil că sunt cei mai afectați, am încercat să îi încurajez și i-am felicitat pentru cum au arătat azi. Cred că suporterii noștri pot fi mândri de ei. […] Depinde foarte mult și de cum se simt jucătorii, noi am executat lovituri de la 11 metri la antrenamente și au bătut foarte bine. Intervine o oarecare oboseală și trebuie să îi întrebi, să vezi cine se simte. Simion bătea foarte bine la antrenamente și a refuzat azi, a zis că se simte foarte obosit. Martic, în primă fază, a refuzat să bată, după care a zis că bate și el. Nu-i judec, îmi dau seama ce e în sufletul lor. […] Urmează vacanța, am nevoie de 2-3 zile să mă liniștesc, a fost o mare încărcătură. Vedem ce va fi, deocamdată e prea devreme să vorbesc”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău.
Toate declarațiile tehnicianului ardelenilor pot fi urmărite în materialul de mai jos.
Astfel, pentru a doua oară consecutiv, covăsnenii au reușit să cucerească trofeul Cupei României și, totodată, un bilet spre cupele europene, în vreme ce Universitatea Cluj a ratat șansa de a le aduce o bucurie fanilor care au sperat, până în utlima clipă, că favoriții lor vor reuși să încheie cu un succes acest sezon.
Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!
VEZI ȘI:
Ioan Ovidiu Sabău va juca în meciul demonstrativ din cadrul Sports Festival – Mário Jardel și Hamit Altintop vor evolua pentru Galatasaray
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: