Ioan Ovidiu Sabău, înaintea duelului cu FC Botoșani: “Cred că putem să venim cu cel puțin un punct de acolo”

0

Fotbaliștii Universității Cluj vor întâlni sâmbătă, 6 mai, în deplasare, formația FC Botoșani, în cea de-a șaptea etapă din playout-ul Superligii. După eșecul dramatic înregistrat în fața fanilor de pe Cluj Arena, când au fost egalați în minutul 87 și învinși în minutul 92, de FC Voluntari, scor 2-3, “studenții” au rămas pe poziția a șasea a clasamentului, cu un total de 26 de puncte acumulate, la cinci lungimi distanță pe prima poziție, ocupată de FC U Craiova 1948, respectiv la patru de locurile de baraj. Mai multe informații sunt disponibile AICI.

Directorul tehnic al clubului clujean, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, înainte ca echipa să facă deplasarea la Botoșani, faptul că elevii săi au reacționat pozitiv după multe eșecuri pe care le-au înregistrat în actuala stagiune și că speră ca aceștia să aibă aceeași atitudine de revanșă, astfel încât să smulgă măcar un punct în duelul cu unul dintre adversarii care evoluează cel mai bine pe teren propriu. Declarațiile tehnicianului ardelenilor pot fi urmărite în materialul de mai jos.

Confruntarea dintre FC Botoșani și “U” Cluj va începe la ora 12:30, iar fanii interesați să vadă jocul din tribunele stadionului municipal își pot cumpăra bilete prin accesarea link-ului de AICI. De asemenea, aceasta va putea fi urmărită, în direct, pe Digi Sport 1 și pe Prima Sport 2.

Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!

VEZI ȘI:

“U” Cluj luptă la Botoșani pentru trei puncte importante – vezi ce a declarat Ioan Ovidiu Sabău

Alex Chipciu, despre un eventual baraj cu Dinamo: “Se poate întâmpla orice, nu vreau să mă gândesc la asta”

“U” Cluj a pierdut trei puncte importante pe Cluj Arena – Sabău: “Jucătorii sunt foarte afectați, nu e ușor să iei gol la ultima fază”