Baschetbalistul de la U-BT Cluj-Napoca, Karel Guzman, va absenta în meciurile din Liga Națională de Baschet Masculin (LNBM), până când primește deciziile luate de Federația Română de Baschet (FRB), în urma incidentelor petrecute la meciul din deplasare cu CSM CSU Oradea. Campioana României va primi vineri, 24 martie, după nici 48 de ore de la fluierul de start al partidei din EuroCup cu BC Prometey, vizita formației SCM OHMA Timișoara, în cea de-a șasea etapă din faza TOP 10 a LNBM.
Deși acțiunile jucătorului cubanez au fost condamnate de către reprezentanții clubului clujean, care au anunțat că acesta va fi sancționat drastic din punct de vedere financiar, întreg staff-ul “studenților” este alături situația sa. Acest aspect a fost amintit de antrenorul Mihai Silvășan și în conferința de presă organizată la finalul duelului cu BC Prometey, pe care Guzman l-a încheiat cu doar patru puncte înscrise pe tabela de marcaj.
De asemenea, după înfrângerea suferită în Oradea Arena, scor 82-74, clujenii au pierdut statutul de lideri în faza superioară din LNBM, astfel încât, la momentul actual, ocupă poziția secundă a clasamentului, cu un bilanț format din 11 succese, respectiv două eșecuri. Eliminarea matematică din competiția europeană le oferă alb-negrilor șansa de a se concentra doar pe obiectivul cuceririi celui de-al treila titlu consecutiv de campioni naționali, iar câștigarea tuturor meciurilor este obligatorie pentru accederea în playoff de pe prima poziție a clasamentului din TOP 10.
Mihai Silvășan: “De acum, nu ne permitem să mai facem pași greșiți”
“Al doilea meci din această serie de trei partide în decurs de cinci zile, miercuri, vineri și duminică. Trebuie să fim foarte atenți și să jucăm un baschet bun pentru a câștiga. Acesta e scopul nostru, să ne concentrăm la jocul nostru, să avem intensitatea corectă și să câștigăm. Nu ne permitem să mai facem pași greșiti, dacă vrem să ocupăm prima poziție la finalul sezonului regulat”, a declarat Mihai Silvășan.
Confruntarea dintre U-BT Cluj-Napoca și SCM Timișoara este programată la ora 17:15, iar fanii interesați să vadă jocul din tribunele BT Arena își pot cumpăra bilete prin accesarea link-ului de AICI. De asemenea, aceasta va putea fi urmărită, în direct, pe Digi Sport 3 și pe Prima Sport 3.
Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!
VEZI ȘI:
Persoanele cu sindrom Down au jucat baschet la pauza meciului U-BT Cluj-Napoca – BC Prometey
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: