Morminte dacice, locuințe preistorice și alte artefacte au fost descoperite la Sălaj

0
Foto: Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău

Cercetarea arheologică din cimitirul dacic care a avut loc luna aceasta la Sălaj a adus la suprafață multe artefacte care așteptau să fie descoperite. Acestea ajută în consolidarea imaginii dacilor și a înțelegerii, pe cât este posibil, a stilului lor de viață. Morminte dacice de incinerație și locuințe preistorice cu ceramice uitate ale trecutului se numără printre descoperiri.

Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău a reluat, anul acesta, cercetările arheologice în cimitirul dacic de la Şimleu Silvaniei-Observator. Acesta este amplasat în hotarul localităţii Şimleu Silvaniei, pe Măgura Şimleului, la cota maximă a acesteia, de 596 de metri. Cercetarea a debutat în anul 2022 şi a continuat în anul 2023, între 3-17 iulie. Mai multe indicii, cât şi descoperirea, în anul 2022, a unui mormânt de războinic dac de incineraţie, ne-au îndemnat la reluarea cercetărilor. (…) Campania acestui an a avut ca rezultat descoperirea a încă trei morminte dacice de incineraţie (două în urnă şi unul cu lance pe platformă amenajată special)”, se arată, miercuri, într-un comunicat de presă al Muzeului Judeţean.

Au mai fost descoperite urmele a două locuințe preistorice cu un inventar ceramic relativ bogat. Pe lângă acestea, au fost scoase la suprafață artefacte dacice din fier, bronz și argint. Printre acestea se regăsesc: catarame, cuțite, podoabe topite pe rugul funerar și accesorii vestimentare. Cele din urmă au fost împrăștiate pe întreaga suprafața diagnosticată, datorită ritualurilor practicate la acea vreme, dar și a amenajărilor moderne ulterioare la care a fost supusă zona.

VEZI ȘI:

Istoria dacilor și romanilor, retrăită la Cricău

banner