Primul congres regional al Martorilor lui Iehova din zona Clujului va avea loc la Turda

0

Martorii lui Iehova găzduiesc primul congres regional din zona Clujului, la sala lor de congrese din Turda, în weekend-ul 9-11 iunie 2023, după o perioadă de trei ani în care evenimentele de acest tip au fost desfășurate în mediul online, din cauza pandemiei de Covid-19. 

„Oricât de mult ne-a plăcut comoditatea și calitatea congreselor noastre virtuale, nimic nu poate înlocui faptul de a fi împreună în grupuri mari. Deși congresele regionale ținute online au ajuns la milioane de oameni de pe tot globul și ne-au păstrat comunitățile în siguranță, dorim foarte mult să ne bucurăm din nou de compania prietenilor noștri cu ocazia acestor evenimente mari”, a declarat Ionuț Moraru, purtător de cuvânt al Martorilor lui Iehova.

În cadrul seriei de congrese din 2023 cu tema „Fiți răbdători!” vor fi organizate la nivel global în jur de 6 000 de congrese. Doar în România, vor fi ținute 36 de congrese, în 15 localități. În cadrul celor 6 sesiuni ale congresului, va fi analizată calitatea răbdării și se va pune accentul pe valoarea acesteia în zilele noastre, prin intermediul unor exemple biblice.

La finalul sesiunii de sâmbătă dimineață va avea loc un botez în direct, iar în cadrul sesiunilor de după-amiază din zilele de sâmbătă și duminică va fi prezentată o producție video specială în două părți. Congresele regionale sunt deschise publicului larg, iar cu ocazia acestora nu se fac colecte.

„Răbdarea este o calitate frumoasă, pe care toți creștinii doresc să o arate în viața lor de zi cu zi. Totuși, în pofida bunelor noastre intenții, păstrarea răbdării în fața numeroaselor provocări ale vieții poate fi o luptă zilnică. Faptul de a analiza timp de trei zile diverse aspecte ale răbdării va fi un lucru foarte oportun pentru fiecare dintre noi”, a spus Ionuț Moraru, purtătorul de cuvânt al Martorilor lui Iehova.

Datele la care se vor ține vara aceasta congresele regionale la sala de congrese de la Turda din județul Cluj:

09/06/2023         11/06/2023         Sala de Congrese – Turda          Română

16/06/2023         18/06/2023         Sala de Congrese – Turda          Română

23/06/2023         25/06/2023         Sala de Congrese – Turda          Română

30/06/2023         02/07/2023         Sala de Congrese – Turda          Română

14/07/2023         16/07/2023         Sala de Congrese – Turda          Română

08/09/2023         10/09/2023         Sala de Congrese – Turda          Română

07/07/2023         09/07/2023         Sala de Congrese – Turda          Maghiară

21/07/2023         23/07/2023         Sala de Congrese – Turda          Maghiară

28/07/2023         30/07/2023         Sala de Congrese – Turda          Maghiară

01/09/2023         03/09/2023         Sala de Congrese – Turda          Romany (Romania)

De mai bine de 100 de ani, Martorii lui Iehova țin congrese publice pe stadioane sau arene, în centre de congrese și teatre din întreaga lume. În anul 2020, pandemia a întrerupt tradiția congreselor de trei zile, organizate la nivel mondial, care se țineau la sălile de congrese, iar Martorii lui Iehova și-au anulat la nivel global evenimentele ținute cu prezență fizică. Acestea au început să fie organizate online, în peste 500 de limbi.

VEZI ȘI:

HeartBeats 2023 – Cum au decurs cele trei zile de festival și care a fost părerea participanților

Masa Bunei Vecinătăți, două ore relaxante pe strada Potaissa, la o masă comună

Festivalului Alimentului: La USAMV Cluj-Napoca vor fi prezentate peste 50 de lucrări de licență ale studenților FSTA

 

 

 

banner