Cea de-a patra ediție a celui mai mare festival din România dedicat sportului, Sports Festival, care a avut loc, în perioada 1-4 iunie, la Cluj-Napoca, a înregistrat un număr record de participanți. Peste 150 000 de copii și adulți s-au putut bucura zilnic de un întreg univers sportiv, care a inclus programe de ințiere în diferite discipline, un meci demonstrativ între cei mai buni fotbaliști ai României și ai campioanei din Turcia, Galatasaray, sesiuni de Masterclass și Sports Talks, respectiv concerte și momente acrobatice. Pe scurt, multă distracție și voie bună.
Echipa Via Cluj Tv vă propune un top al evenimentelor care au avut loc în cadrul ediției din 2023 a festivalului clujean. Pentru realizarea acestuia, au fost luați în calcul doi indicatori. Pe de o parte, ne-am uitat la care dintre activitățile organizate au atras cel mai mare număr de participanți, iar, pe de altă parte, am ținut cont și de experiența subiectivă, de propriile impresii pe care ni le-au lăsat diferitele evenimente la care am fost prezenți. Iată topul:
10. Concerte și show-uri de acrobație
Încă din prima zi a festivalului, joi, 1 iunie, pe scena amplasată între Cluj Arena și BT Arena, a urcat formația DJ Project. Seara, publicul a participat la spectacolele susținute de artiștii invitați. Sâmbătă, 3 iunie, copiii au vizionat piesa de teatru „Colțișor dragonul educator”, după care au participat la un show superb oferit de echipa Gașca Zurli.
Ulterior, a avut loc Retro Fantesia Party, powered by UNTOLD Festival. Duminică, show-ul a fost întreținut de David Todoran & The Six Martini Orchestra, respectiv Ana Maria Mărgean, finalistă a emisiunii America’s Got Talent – All World Superstars. De asemenea, publicul s-a putut bucura de numere spectaculoase de acrobație, contorsionism, zumba și street dance.
9. Competiții sportive pentru publicul larg
Sports Festival a găzduit mai multe competiții dedicate sportivilor amatori și profesioniști, la care au luat parte mii de concurenți. Printre acestea, se numără discipline precum alergare, beach volley, fotbal, rugby sau șah. Totodat, competiția națională de amatori Beach Volley Super Open a fost deschisă pentru 24 de echipe la categoria amatori masculin și 16 echipe la categoria amatori feminin.
Competiția de fotbal dedicată copiilor cu vârste mai micin de 14 ani a adunat cluburi sportive din toată țara. De asemenea, tot la Sports Festival a avut loc și ultima etapă din Campionatul Regional de Rugby U14. În ceea ce privește șahul, a fost organizată atât competiția națională de șah pentru copii, cât și un super simultan cu maestrul Vishi Anand (India).
8. Parada cluburilor sportive
Diversitatea sportului a fost celebrată cu tradiționala Paradă a Cluburilor Sportive. În seara zilei de sâmbătă, 3000 de copii și tineri sportivi, înscriși la 36 de cluburi sportive, alături de campioni de la Comitetul Olimpic Sportiv Român (COSR), au defilat echipați cu steaguri, din Parcul Central până la scena Sports Festival.
Bineînțeles, festivalierii au avut ocazia de a petrece momente de relaxare și în zonele de food & chill. Practic, Sports Festival a cuprins perimetrul încadrat de Parcul Central, Părculețul de Copii de lângă stadion, Radisson Park, Aleea Stadionului, Cluj Arena, Platoul Cluj Arena, respectiv Parcul Iuliu Hațieganu.
7. Masterclass cu Ana Maria Brânză (Popescu)
Unul dintre cele mai așteptate evenimente din programul noii ediții a festivalului clujean a fost reprezentat de Masterclass-ul intitulat “Ai grijă de campionul din tine”, susținut de Ana Maria Brânză (Popescu). Marea campioană la scrimă a oferit publicului multe detalii inedite din viața sa personală și profesională, prin intermediul cărora cei prezenți au înțeles mesajul că activitatea sportivă trebuie tratată cu maximă responsabilitate, astfel încât echilibrul interior să poată juca un rol decisiv în procesul de atingere a performanței.
6. Sesiuni de Sports Talks cu personalități din lumea sportului
În fiecare zi a festivalului, în cortul amenajat lângă hotelul Radisson Blu, sportivi și personalități marcante din industrii conexe au împărtășit propriile lor experiențe personale și profesionale, deoarece tema discuțiilor de anul acesta a fost „Eșecul este parte importantă din drumul spre succes”.
Astfel, publicul prezent au putut asculta prelegeri oferite de Ioan Ovidiu Sabău, Elisabeta Lipă, Viswanathan Anand, Ivan Sokolov, Gică Popescu, Mihai Silvășan, Corina Caragea, Ana Bogdan, Horia Tecău, Larisa Iordache, Simona Amânar sau Simone Tempestini.
5. Crosul Supereroilor, pentru renovarea Clinicii “Dominic Stanca”
Crosul Supereroilor, organizat duminică, 4 iunie, a fost un alt eveniment cu record de participanți. Cu multe înscrieri pe ultima sută de metri, cursa a strâns la linia start de pe Cluj Arena peste 1500 de alergători. Aceștia au venit să susțină cauza caritabilă a evenimentului. renovarea Clinicii de Obstetrică-Ginecologie „Dominic Stanca” din Cluj-Napoca, un proiect inițiat de Codin Maticiuc, prin Fundația Metropolis.
4. Survivor Challenge by Pro TV
Noua provocare din cadrul Sports Festival, “Survivor Challenge by Pro TV”, organizată sâmbătă, 3 iunie, a adunat 500 de participanți și numeroși spectatori. Concurenții au parcurs un traseu care a îmbinat perfect adrenalina și suspansul celui mai dur format de televiziune din lume. Aceștia și-au testat rezistanța și forța și au concurat pentru una dintre cele două echipe: Echipa Faimoșilor și Echipa Războinicilor. Câștigătoare la Sports Festival a ieșit tabăra Războinicilor, cu scorul de 113 la 93.
Pe lângă provocarea lansată, publicul a avut ocazia să îi întâlnească și să îi vadă pe traseu pe unii dintre cei mai cunoscuți participanți la emisiunea Survivor România. Este vorba de Dan Ursa, câștigătorul Survivor România 2023, Alex Delea, câștigătorul ediției din 2022, Ștefania Stănilă (Echipa Faimoșilor – locul 6 Survivor România 2023) și Alin Chirilă (Echipa Războinicilor- locul 8 Survivor România 2023).
3. Programe de inițiere pentru copii în 26 de sporturi
Cel mai popular eveniment a avut loc joi, 1 iunie, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Zona de festival a fost cucerită de cei mici, care au făcut mișcare și s-au bucurat de programele de inițiere în diferite discipline, de jocurile de pe Aleea Stadionului și de clasele organizate la scena Sports Festival.
Astfel 15000 de copii au încercat gratuit sporturile deschise spre inițiere: aikido, badminton, baseball, baschet, caiac, cross training, dans, escaladă, fitness, fotbal, gimnastică, golf, handbal, judo, kyokushin, mountain bike, orientare sportivă, rugby, roundnet, schi fond, scrimă, șah, tenis de câmp, teqball, tenis de masă și volei.
2. Șah între marii maeștri Ivan Sokolov și Vishi Anand, LEGAȚI LA OCHI
Vineri, 2 iunie, Sports Festival a găzduit un eveniment deosebit. Este vorba despre “Blindfolded Human Chess Game”, o partidă de șah între doi mari maeștrii, Ivan Sokolov (Țările de Jos) și Viswanathan Anand (India). Aceștia au fost invitați speciali ai Federației Română de Șah și au demonstrat că jocul minții poate fi jucat inclusiv în dacă ești legat la ochi. Mutările lor au fost făcute pe o tablă uriașă de joc de 14×14 metri, construită în fața scenei, cu oameni costumați în piese de șah.
1. Meciul demonstrativ All Stars Romania vs. Galatasaray Legends
Demonstrativul de fotbal al anului a fost jucat pe Cluj Arena, vineri, 2 iunie, și a adunat aproximativ 16 300 de fani. “All Stars Romania vs. Galatasaray Legends” a oferit publicului un adevărat show și a readus pe teren momentele de colecție ale fotbalului internațional. Gheorghe Hagi, Gică Popescu, Ioan Ovidiu Sabău, Florin Răducioiu, Ionuț Lupescu, Adrian Mutu, Ciprian Marica Mario Jardel, Capone, Bulent Korkmaz, Ergun Penbe și alți jucători care au scris istorie în sportul rege au revenit pe gazon și și-au pus din nou în valoare calitățile fotbalistice. Confruntarea s-a încheiat cu scorul de 4-4, ca simbol al prieteniei și al respectului.
Totodată, încasările primite de clubul Galatasaray pentru a participa la evenimentul organizat în cadrul Sports Festival vor fi donate către organizațiile care se ocupă de eforturile de ajutorare a victimelor cutremurului devastator care a avut loc în Turcia. În materialul de mai jos, puteți urmări imagini video cu atmosfera spectaculoasă creată de fanii prezenți pe Cluj Arena.
Articol redactat de Cerisa Todoran și Flavius Niculescu
Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!
VEZI ȘI:
Aproape 30 000 de oameni au fost prezenți la evenimentele penultimei zile de Sports Festival – ce activități au avut loc
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: