Metroul și drobul de sare: traseul viitorului tren subteran de la Cluj, împiedicat de un zăcământ de sare

0

Viitorul traseu al metroului din Cluj-Napoca întâmpină primul obstacol: pe traseul stabilit a fost descoperit la mare adâncime un zăcământ de sare. Este vorba despre locul care ar urma să fie staţia “Pod Ira”, unde specialiştii care au făcut măsurători au găsit zăcăminte de sare, iar pentru a nu schimba complet proiectul, autorităţile încearcă să găsească soluţii.

„Experţii, în acest moment analizează toate soluţiile şi vă pot asigura că există soluţii, acum 50 de ani omul a ajuns pe Lună, acum a ajuns pe Marte, vă daţi seama că va putea face un metrou chiar dacă întâlneşte un bulgăre de sare în cale”, a declarat primarul Emil Boc.

În această zonă, specialiştii spun că sunt mari depozite de sare. Este exact locul unde ar urma să se facă legătura metroului cu trenul metropolitan care va duce spre aeroportul din Cluj-Napoca.

Geologii spun că zăcămintele de sare trebuie atent analizate înainte de a decide dacă se continuă planul sau dacă se ia în calcul un alt traseu. Săpăturile în sare sunt extrem de costisitoare şi de dificile.

Potrivit studiilor, iar metroul ar putea reduce traficul pe traseul Cluj-Napoca Florești la jumătate.

CITEȘTE ȘI

Metroul și centura metropolitană, printre proiectele incluse în Programul de guvernare a lui Florin Cîțu

Șerban Țigănaș: Metroul din Cluj, o ciorbiță reîncălzită. E o idee veche de 40 de ani!

banner