U-BT Cluj-Napoca a anunțat că își întărește lotul înaintea debutului în EuroCup. Campioana României a ajuns la un acord cu Adam Mokoka, baschetbalist francez care a evoluat în trecut la Chicago Bulls. Acesta poate fi folosit pe poziția de fundaș și măsoară 1.93 metri în înălțime.
Adama Mokoka

Jucătorul s-a născut la Paris și a împlinit în luna iulie vârsta de 25 de ani. A făcut junioratul la BCM Gravelines-Dunkerque, activând totodată în naționala Franței. Astfel, el a ieșit campion european la categoriile U16 și U18. Totodată, a participat la Campionatul Mondial U19 din Egipt, care a luat loc în 2017, . Atunci, Adama Mokoka a înregistrat medii de 6.4 puncte în maioul reprezentativei Cocoșului Galic.
La nivel de club, noul fundaș a jucat la BCM Gravelines din 2015 până în 2018, fiind desemnat cel mai bun tânăr jucător din ProA. Ulterior s-a transferat în Serbia, la Mega Bemax, pentru a face pasul spre NBA în 2019.
Francezul a prins două sezoane la Chicago Bulls, acumulând 25 de partide în cea mai importantă ligă a planetei. Pe 6 februarie 2020, Adam Mokoka a impresionat pe parchetul celebrei United Center, când a înscris 15 puncte pe finalul partidei cu New Orleans Pelicans, în doar 6 minute jucate pe teren.
De asemenea, Mokoka a jucat în G-League la Windy City Bulls și Austin Spurs, pentru ca mai apoi să revină în Europa, la Nanterre. În stagiunea precedentă, Mokoka a îmbrăcat maioul foștilor adversari ai clujenilor din EuroCup, Reyer Veneția.
VEZI ȘI:
Jucătorii de bază ai „U” Cluj revin pe teren
Kosovo reclamă la UEFA bannerele de la meciul cu România
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: