U-BT Cluj-Napoca și CSO Voluntari și-au disputat marți, 27 septembrie, pe parchetul arenei din Ploiești, SuperCupa României, în debutul noului sezon competițional de baschet masculin. Elevii lui Mihai Silvășan s-au impus cu scorul de 78-76 și au apărat trofeul cucerit în stagiunea precedentă, în fața aceluiași adversar.
Primul angajament al partidei le-a aparținut ilfovenilor, însă primele puncte au venit de la Leo Meindl, jucătorul abia transferat în lotul campioanei României. Fostul baschetbalist al clujenilor, Rolland Torok, a adus, după trei minute de joc, primul coș de trei puncte al confruntării. După un prim sfert disputat și un coș adus pentru ilfoveni, în ultimele secunde, de fostul conducător de joc al formației CSU Sibiu, Dan Lucas Tohătan, clujenii au beneficiat de un avans format dintr-un singur punct.
Același Torok a deschis cel de-al doilea sfert al meciului cu încă un coș din afara semicercului, însă avatanjul ardelenilor a fost restabilit de căpitanul Patrick Richard, care a înscris, la rândul său, de la mare distanță. Pe finalul sfertului, clujenii s-au distanțat la 13 puncte pe tabela de marcaj, grație reușitelor lui Jordan Taylor, Stefan Bircevic, respectiv Emanuel Cățe și au menținut acest avanataj până la pauza mare a meciului.
Duel spectaculos în arena din Ploiești – Voluntari revine în meci
Repriza secundă a început într-un ritm de joc similar, iar clujenii au continuat să mențină avansul de scor. Totuși, la jumătatea sfertului trei, ilfovenii au revenit în meci, prin acțiuni spectaculoase semnate de Toddrick Gotcher și Eric Thompson, și s-au apropiat la o diferență de șase puncte. Victor Sanders, Nandor Kuti și Karel Guzman au replicat imediat ce Voluntari a dat semne de dominare a duelului pe parchet și au restabilit avantajul inițial.
În ultimul act al SuperCupei, vicecampioana României a continuat să lupte pentru revanșa înfrângerii din sezonul precedent și s-a apropiat la cinci puncte de egalare, însă Richard a ridicat banca clujenilor în picioare cu două reușite consecutive din afara arcului de cerc. Ulterior, Gotcher și Torok au înscris de la distanță și au readus speranța în tabăra ilfovenilor.
Final dramatic în Supercupă – Voluntari putea câștiga în ultima secundă
Cu 10 secunde înainte ca sirena să anunțe finalul jocului, Tohătan și-a asumat o acțiune individuală pentru ilfoveni și a reușit să înscrie. Astfel, ilfovenii s-au apropiat la două puncte de a împinge meciul în prelungiri. Ulterior, Leo Meindl a înscris două aruncări libere și și-a distanțat echipa la patru puncte, însă Gotcher a replicat aproape instant cu un coș din afara semicercului, care a făcut tribunele să explodeze.
Campioana României a beneficiat de alte aruncări libere, în urma cărora Torok a aruncat, din propria jumătate de teren, mingea spre inel, însă nu a reușit miracolul și, astfel, formația clujeană cucerește primul trofeu din actualul sezon de baschet.
Pentru U-BT Cluj-Napoca, au punctat următorii jucători: Patrick Richard (15), Jordan Taylor (13), Stefan Bircevic (11), Leo Meindl (11), Emanuel Cățe (8), Victor Sanders (8), Nandor Kuti (6), Andrija Stipanovic (4), respectiv Karel Guzman (2). De asemenea, căpitanul clujenilor a fost desemnat MVP-ul SuperCupei.
Elevii lui Mihai Silvășan urmează să dispute primul duel din Conferința A, în care aceștia sunt repartizați în noua ediție a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Acesta va avea loc joi, 29 septembrie, de la ora 18:00, în aceeași arenă care a găzduit SuperCupa României, împotriva formației Petrolul Ploiești.
VEZI ȘI:
U-BT Cluj-Napoca și-a aflat primii adversari din noul sezon al Cupei României
U-BT Cluj-Napoca și-a aflat primii adversari în EuroCup, a doua competiție valorică din Europa
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: