Fotbaliștii Universității Cluj au remizat luni, 3 octombrie, pe terenul formației FC Botoșani, scor 1-1, în cea de-a 12-a etapă din sezonul regulat al Superligii. Astfel, elevii lui Eugen Neagoe rămân pe poziția a 14-a a clasamentului, cu 11 puncte obținute în cele 12 meciuri disputate.
După primele două succese din campionat, împotriva formațiilor CS Mioveni și Chindia Târgoviște, respectiv cel din playoff-ul Cupei României, împotriva Concordiei Chiajna, clujenii opresc șirul de victorii consecutive, pe terenul echipei antrenate de Mihai Teja, care a înregistrat patru înfrângeri și două egaluri în ultimele șase meciuri disputate.
Până în minutul 16, jocul a fost lipsit de momente notabile. Prima ocazie de a deschide scorul le-a aparținut gazdelor, când Mihai Alexandru Roman a primit o centrare în spatele apărării clujene, însă acesta nu și-a calculat bine pașii și a fost blocat de fundașul Florin Ilie.
Criciuma Mateus a trimis, în minutul 32, primul șut pe poarta apărată de Plamen Iliev, dar goalkeeper-ul clujenilor a reținut fără probleme. Patru minute mai târziu, Denis Ispas a reluat cu capul o centrare de la colțul terenului, iar lovitura sa a trecut puțin pe lângă poarta gazdelor. Până la pauza meciului, niciuna dintre formații nu a mai pus probleme la poarta adversă.
Botoșani deschide scorul – Roman înscrie al doilea gol în campionat
Odată începută repriza secundă, atacurile s-au înmulțit la poarta oaspeților. În minutul 56, Roman a reluat cu capul, dintr-o centrare de la marginea careului de 16 metri a lui Andrei Patache, exact sub bara transversală și l-a învins pe portarul ardelenilor. Șapte minute mai târziu, “studenții” au lucrat bine o fază ofensivă, finalizată cu un șut puternic al lui Ștefan Vlădoiu, care a fost blocat de apărarea gazdelor.
Intrat de cinci minute pe gazon, Adrian Bălan a găsit golul egalizator. În minutul 74, Marius Briceag a trimis o centrare precisă în careu, din care atacantul clujenilor a reluat cu capul direct în plasa porții lui Eduard Pap.
Ocazii incredibile pe finalul meciului – două gafe ale clujenilor
Lóránd Fülöp avut o ocazie incredibilă de a aduce a patra victorie consecutivă pentru ‘U’ Cluj. Acesta a scăpat singur cu goalkeeper-ul gazdelor, însă șutul său a fost paralel cu poarta. La faza următoare, Plamen Iliev a făcut și el o gafă, care, de data aceasta, putea aduce un eșec pentru ardeleni. Portarul oaspeților a scăpat mingea în fața porții, însă atacanții de la Botoșani nu au reușit să înscrie. În cele din urmă, arbitrul a fluierat finalul jocului.
Pentru formația clujeană, urmează revenirea pe Cluj Arena, pentru duelul cu rivala în lupta de promovare din sezonul precedent al ligii secunde, FC Hermannstadt. Partida din cea de-a 13-a etapă a Superligii va avea loc sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 15:00.
VEZI ȘI:
CFR Cluj și ‘U’ Cluj, repartizate în aceeași grupă din Cupa României – care sunt celelalte adversare
Eugen Neagoe, după a doua victorie din Superliga: “Mi-aș fi dorit să fiu mult mai liniștit”
‘U’ Cluj s-a impus la Chiajna și a avansat în grupele Cupei României – în ce urnă este repartizată?
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: