Fotbaliștii Universității Cluj au fost învinși vineri, 3 februarie, în deplasare, de formația FC U Craiova 1948, scor 0-5, în cea de-a noua etapă din returul sezonului regulat al Superligii. Partida disputată fără spectatori pe stadionul “Ion Oblemenco” a marcat primul joc în deplasare pentru tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău, care, deși spera ca elevii să să obțină măcar un punct, a fost surprins de lipsa de reacție a acestora. În urma eșecului dezastruos, “studenții” vor rămâne pe poziția a 14-a a clasamentului, cu 23 de puncte acumulate în 24 de meciuri disputate.
După 11 minute de joc lipsite de evenimente notabile, însă în care oltenii au fost permanent prezenți în jumătatea adversă, Aurelian Chițu a reușit să deschidă scorul. Atacantul gazdelor a primit o centrare foarte bună de la Dragoș Albu și, deoarece a beneficiat de prea mult spațiu în fața fundașilor clujeni, l-a executat pe Plamen Iliev cu un șut plasat la colțul porții.
Același Chițu putea închide meciul, trei minute mai târziu, când a fost aproape să reia, din fața porții, balonul deviat în urma unei lovituri de la colțul terenului. După alte cinci minute de joc, Yassine Bahassa a încercat și el poarta ardelenilor, însă șutul său a trecut pe lângă bară. În minutul 25, printr-un contraatac al craiovenilor, Chițu a reușit dubla, după ce a primit, în interiorul careului, o pasă excelentă de la Bahassa.
Craiova are 3-0 în minutul 35 – apărarea “studenților”, făcută șah mat
Zece minute mai târziu (min.35), Dragoș Albu i-a îngenuncheat pe clujeni, când a înscris al treilea gol al partidei. Mijlocașul gazdelor a venit fără marcaj la marginea careului de 16 metri, de unde a trimis un șut în plasa laterală a porții lui Iliev. În cele din urmă, oltenii au intrat la vestiare cu un avans de trei goluri.
În repriza secundă, oaspeții au revenit mai motivați pe teren. În minutul 48, Mamadou Thiam a reluat cu capul, puțin pe lângă poarta lui Ion Gurău, o centrare trimisă de Martin Remacle. Patru minute mai târziu, Ioan Filip a expediat prima minge pe spațiul porții adverse, însă Gurău a reținut balonul. Golul de 4-0 al oltenilor putea veni în minutul 55, când Juan Francisco Bauza a rămas singur cu Iliev, dar a șutat peste poartă.
Înfrângere dureroasă pentru “U” Cluj – meci catastrofal al ardelenilor
George Ganea a mai avut o ocazie de a înscrie, în minutul 77, când a scăpat singur cu goalkeeper-ul clujenilor, dar acesta a respins șutul. Până la urmă, reușita a venit patru minute mai târziu (min. 81), de la Yassine Bahassa, care a finalizat o nouă acțiune în care defensiva oaspeților a fost făcută șah mat.
Umilința a fost completă când a venit și golul de 5-0, în minutul 90, prin Vladislav Blănuță, care a înscris fără probleme din interiorul careului clujenilor. În cele din urmă, deși oaspeții au mai depus eforturi pentru a găsi golul care să spele rușinea, arbitrul a fluierat finalul meciului.
Pentru elevii lui Ioan Ovidiu Sabău, urmează, pe teren propriu, duelul din etapa 25, împotriva echipei aflate pe ultimul loc al campionatului, CS Mioveni. Acesta va avea loc la Mediaș, deoarece gazonul de pe Cluj Arena nu permite desfășurarea unui meci oficial în condiții optime, și este programat vineri, 10 februarie, de la ora 17:00.
Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!
VEZI ȘI:
Ioan Ovidiu Sabău, după remiza cu Rapid: “Nu înțeleg cum poți să nu dai un astfel de penalty”
“U” Cluj – Rapid București, remiză albă pe Cluj Arena – “studenții” obțin un punct important în campionat
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: