Fotbaliștii Universității Cluj au remizat vineri, 27 ianuarie, pe teren propriu, împotriva formației Rapid București, scor 0-0, în cea de-a opta etapă din returul sezonului regulat al Superligii. Deși au obținut un punct în fața unuia dintre cei mai puternici adversari din actuala ediție de campionat, dezamăgirea ardelenilor a fost foarte mare, deoarece au avut șansa de a obține victoria și de a aduce bucuria fanilor de pe Cluj Arena. Întreaga cronică a partidei este disponibilă AICI.
Cea mai controversată fază a meciului a avut loc în minutul 66, atunci când fundașul dreapta al giuleștenilor, Răzvan Onea, a intervenit prin alunecare din spatele lui Dorinel Oancea, care se afla în careul de 16 metri. Din reluările video, Onea nu pare să atingă deloc balonul, motiv pentru care clujenii ar fi trebuit să beneficieze de o lovitură de la 11 metri. Totuși, arbitrul Marian Barbu nici măcar nu a mers să consulte înregistrările din camera VAR.
În cadrul conferinței de presă organizate la finalul confruntării disputate pe stadionul din Cluj-Napoca, directorul tehnic al clubului clujean, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat că întreaga echipă este dezamăgită de faptul că, în ciuda condițiilor execrabile în care s-a prezentat gazonul, nu a reușit să obțină toate cele trei puncte.
“Ne-a lipsit acel atacant de careu și mă refer la accidentarea lui Thiam”
“Un meci greu, în care ne-am propus să avem posesie, chiar dacă terenul nu permitea asta în anumite zone. Jucătorii au avut încredere în ei și, așa cum le spun de fiecare dată, trebuie să ne gândim că acasă suntem favoriți. Ne-am creat câteva situații bune de a înscrie. Nu am reușit, ne-a lipsit acel atacant de careu, care să ia acțiuni de unu la unu, să țină mai mult de minge și aici mă refer la accidentarea lui Thiam. […] Chiar ar fi trebuit să câștigăm astăzi. Toată lumea a văzut, penalty foarte, foarte clar. Nu înțeleg cum poți să nu dai un astfel de penalty, nu găsesc un răspuns. Au fost foarte multe greșeli de arbitraj. Ori nepregătit, ori neinspirat, ori într-o formă foarte slabă, nu cred în rea intenție. Un specialist și antrenor de Liga 1 mi-a trimis un mesaj și mi-a spus că efectiv ne-a tocat mărunt, asta a fost expresia. Dacă ești arbitru de Liga 1, trebuie să vezi că este 11 metri, plus că trebuie să și transmiți din camera VAR“, a declarat Ioan Ovidiu Sabău.
Toate declarațiile tehnicianului “U” Cluj pot fi urmărite în materialul de mai jos.
Adrian Mutu: “Nu sunt mulțumit, consider că am pierdut două puncte”
“Nu sunt atât de mulțumit de acest 0-0, consider că am pierdut două puncte. Așa cum ați văzut, eu vreau să implementez o atitudine de învingător la fiecare meci pe care îl jucăm. Chiar dacă le spun jucătorilor să arate ca o echipă umilă, vreau, în același timp, să aibă o mentalitate și o încredere mare. Au fost pregătiți în primul rând de luptă astăzi, a fost un meci la mijlocul terenului, o luptă în noroi. […] Din teren, nu mi-am dat seama dacă “U” Cluj a a avut penalty sau nu, de asta avem VAR astăzi. Oricum, dacă terenul ar fi fost mai bun, ambele echipe ar fi reușit să facă mai mult. De tactică nu are rost să vorbim, de multe ori se oprea mingea în noroi. Acum 25 de ani erau astfel de terenuri, Cluj Arena merită condiții mai bune“, a declarat antrenorul grupării din Giulești, Adrian Mutu.
Pentru “studenți”, urmează, în deplasare, duelul cu formația FC U Craiova 1948, în cea de-a noua etapă din returul sezonului regulat al Superligii. Acesta va avea loc vineri, 3 februarie, de la ora 20:00.
VEZI ȘI:
“U” Cluj – Rapid București, derby pe Cluj Arena – ce au declarat Ioan Ovidiu Sabău și Romario Pires?
Ioan Ovidiu Sabău, după succesul cu FC Voluntari: “Încă suntem departe de ceea ce trebuie să arătăm”
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: