Colegiul Farmaciștilor din Cluj lansează un proiect de informare a populației cu privire la colectarea medicamentelor expirate sau neutilizate în spitale. Inițiativa se desfășoară în farmaciile comunitare din județul Cluj, unde vor fi furnizate informații prin intermediul unui cod QR, dar și afișate în format fizic, despre spitalele publice și private care asigură colectarea acestor medicamente, programul și detalii privind modalitatea corectă de eliminare a medicamentelor. Medicamentele expirate vor fi colectate în cadrul spitalelor, indiferent dacă sunt de stat sau private, pentru a reduce poluarea mediului cu substanțe provenite din industria farmaceutică. Află mai multe detalii despre cum se desfășoară procedura, ce medicamente intră în acest program și ce locații există în Cluj pentru a scăpa de deșeurile medicamentoase.
Acest proiect vizează creșterea accesului populației la informații esențiale despre colectarea responsabilă a medicamentelor nedorite și a altor produse destinate sănătății, având un impact benefic pe plan individual, socioeconomic și asupra protecției mediului. Proiectul urmărește, astfel, să contribuie pe termen lung la îmbunătățirea sănătății publice.
Contextul legislativ actual din România reglementează procesul de colectare a medicamentelor expirate, după ce s-a constatat că, anual, aproximativ 1500 de tone de medicamente expirate sau neutilizate erau aruncate la gunoi.
Proiectul se realizează în parteneriat cu Instituția Prefectului Județului Cluj, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj, Direcția de Sănătate Publică și Casa de Asigurări de Sănătate Cluj, toate aceste instituții semnând un protocol de colaborare pentru a asigura accesul populației la informații clare și detaliate despre:
• Locațiile de colectare a medicamentelor expirate și/sau neutilizate, prin colaborare cu autoritățile locale pentru o comunicare eficientă;
• Procedura de colectare a medicamentelor de la populație;
• Consumul rațional de medicamente;
• Riscurile asupra mediului asociate eliminării necorespunzătoare a medicamentelor.
Proiectul include o campanie de informare publică, cu afișe amplasate în instituțiile partenere și în farmaciile membre ale Colegiului Farmaciștilor din Cluj, pentru a oferi cetățenilor informații actualizate despre punctele de colectare și modul de predare a medicamentelor expirate și/sau neutilizate.
Direcția de Sănătate Publică va monitoriza permanent funcționarea acestor puncte de colectare pentru a asigura disponibilitatea serviciilor către populație.
Obiectivele proiectului:
- Reducerea costurilor publice prin educarea și informarea corectă a populației privind eliminarea în siguranță a medicamentelor neutilizate;
- Difuzarea informațiilor referitoare la locația și programul punctelor de colectare din spitale;
- Îmbunătățirea sănătății publice prin eliminarea corectă a medicamentelor și altor produse farmaceutice;
- Protejarea mediului prin reducerea contaminării solului și apei cu substanțe medicamentoase;
- Creșterea gradului de conștientizare privind consumul rațional de medicamente;
- Implicarea farmacistului ca partener activ în procesul de educare și informare a populației despre utilizarea responsabilă a medicamentelor.
VEZI ȘI:
Medicamentele viitorului, create la UMF ”Iuliu Hațieganu”
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: