Meciul dintre CFR Cluj și Universitatea Cluj, din Liga Elitelor U15, a fost disputat sâmbătă, 14 octombrie, pe arena „Victoria Someșani” din Cluj. Aceasta a fost marcată de incidentul violent creat de ultrașii „șepcilor roșii”, care au sărit la bătaie. În ciuda celor întâmplate, meciul a continuat și s-a încheiat cu scorul 1-1.
La derby au fost prezente câteva sute de persoane. Întreaga atmosferă s-a schimbat atunci când ultrașii Universității au venit în tribună, unde erau prezenți părinți ai copiilor și un grup de suporteri CFR Cluj. În materialul publicat pe pagina de Facebook “Ultras România 1918”, se observă cum mai mulți indivizi, toți îmbrăcați în negru, urcă în tribună către suporterii CFR și încep să se bată. Gazdele au răspuns cu spray lacrimogen. Încidentul a afectat și ceilalți spectatori, printre care se numărau oameni în vârstă și familii cu copii.
Meciul a continuat în ciuda incidentului, Universitatea Cluj și CFR ambele marcând un gol. În clasamentul Ligii Elitelor U15, Universitatea Cluj și CFR se află în Seria 3. “Studenții” ocupă poziția a treia, cu șase victorii, o remiză și două înfrângeri, acumulând 19 puncte. “Feroviarii” se clasează chiar în urma acestora, pe locul patru. Din nouă meciuri disputate, aceștia au obținut patru victorii, trei remize și două înfrângeri.
VEZI ȘI:
Ermal Krasniqi, dorit în Italia – Ce sumă va încasa CFR Cluj
“U” Cluj rezilează contractul cu un fundaș!
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: