Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au învins marți, 5 aprilie, formația MHP Riesen Ludwigsburg, scor 76-73, în primul meci din sferturile de finală ale Basketball Champions League (BCL). Cei 10 000 de fani prezenți în Sala Polivalentă au condus echipa antrenată de Mihai Silvășan spre un succes istoric pentru baschetul românesc.
Pentru prima dată de la inaugurare, în BT Arena din Cluj-Napoca a fost disputat un meci cu casa închisă. Acest fapt se datorează performanței remarcabile a baschetbaliștilor clujeni, care sunt prima echipă românească calificată în playoff-ul BCL. Deși jucătorii ardeleni au demonstrat, încă o dată, capacitatea de a concura în fața unor adversari mult mai puternici pe foaia de joc, fanii au fost cei care au făcut diferența decisivă în acest duel.
Atmosferă incendiară în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca
Prima dispută din seria de “cel mai bun din trei partide” s-a încheiat cu succesul clujenilor, obținut la finalul unui meci în care oaspeții puteau trimite jocul în prelungiri, în cazul în care înscriau aruncarea din ultima secundă. La pauză, tabela de marcaj indica trei puncte avans în favoarea gazdelor, diferență recuperată de formația germană, care conducea cu un punct la finalul celui de-al treilea sfert.
Ultimul act al partidei a fost, cu adevărat, spectaculos, deoarece, cu șase minute înainte de fluierul final, oaspeții aveau un avans de cinci puncte. Încurajările tribunelor au reprezentat cel mai mare atu al echipei antrenate de Mihai Silvășan, care a recuperat avantajul și a preluat controlul jocului.
Totuși, în ciuda posibilității de a menține ultimul atac până când sirena anunța sfârșitul confruntării, clujenii au pierdut posesia și puteau fi egelați. Aruncarea, din spatele arcului de cerc, a germanilor a fost imprecisă și astfel, U-BT Cluj-Napoca obține prima victorie din playoff-ul BCL.
Mihai Silvășan: “A fost un meci incredibil pentru noi”
Antrenorul ardelenilor a declarat că este conștient de faptul că, în absența celor 10 000 de fani în tribunele Sălii Polivalente, soarta duelului putea fi diferită. Dacă clujenii câștigă duelul din Germania, aceștia sunt automat calificați în Final Four-ul BCL, găzduit la Bilbao. În caz contrar, seria va fi decisă în BT Arena din Cluj-Napoca.
“Le mulțumesc oamenilor care au venit la sală, a fost o seară istorică. Este pentru prima data când o echipă de baschet din România are 10.000 de oameni în tribune la un meci. Jos pălăria în fața suporterilor noștri! Știam că va fi o bătălie fizică și sunt fericit că i-am ținut la doar 13 recuperări ofensive, sub media lor în Champions League. La finalul zilei este doar 1-0 pentru noi și așteptăm următorul joc. La finalul zilei este doar 1-0 pentru noi și așteptăm următorul joc”, a spus Mihai Silvășan.
Pentru U-BT Cluj-Napoca, au punctat următorii jucători: Patrick Richard (14), Stefan Bircevic (13), Brandon Brown (12), Karel Guzman (12), Elijah Stewart (11), Dustin Hogue (8), respectiv Andrija Stipanovic (6). A evoluat și Nandor Kuti. De asemenea, Guzman a fost desemnat MVP-ul partidei.
Până în data de 13 aprilie, când clujenii vor disputa a doua partidă din playoff, aceștia vor întâlni, tot pe teren propriu, CSM Focșani, în cea de-a 28-a etapă a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Meciul este programat vineri, 8 aprilie, de la ora 19:45.
VEZI ȘI:
10 000 de fani, în BT Arena din Cluj-Napoca – istorie pentru baschetul românesc
U-BT Cluj-Napoca, învinsă de CSO Voluntari, după un final de meci dramatic
Calificare istorică pentru U-BT Cluj-Napoca în playoff-ul Basketball Champions League
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: