Alexandru Chipciu, jucător în vârstă de 33 de ani care evoluează pentru clubul FC Universitatea Cluj, a declarat că, la momentul actual, urmează cursurile unei școli de antrenori, unde se pregătește pentru continuarea carierei în lumea acestui sport, după momentul în care va agăța ghetele în cui. Atacantul clujenilor a vorbit și despre dificultățile pe care le întâmpină în procesul de învățare și a dezvăluit ce impresie are despre imaginea funcției de antrenor în fotbalul românesc.
Anunțul a fost făcut în timpul conferinței de presă premergătoare ultimei partide din grupele Cupei României, împotriva formației aflate pe poziția a treia în clasamentul Superligii, Rapid București. În cazul în care clujenii obțin, în fața fanilor, cel puțin un rezultat de egalitate, aceștia se vor califica în sferturile de finală ale competiției naționale. Întregul material este disponbil mai jos.
“În România, meseria de antrenor e cam diferită de ce îmi imaginez”
“E cam dificil să îți obții carnetul de antrenor, este ceva muncă. Trebuie să faci multe drumuri și să stai mult la ore acolo. Multe sunt degeaba, dar, dacă asta este procedura, nu avem ce face. M-am apucat acum, pentru că, până iei licența PRO, îți crește barba, trec mulți ani până devii antrenor cu acte în regulă. […] Mă atrage foarte mult meseria asta, îmi place foarte mult fotbalul, la asta mă uit mereu, dar, într-adevăr, în România, meseria de antrenor e cam diferită de ceea ce îmi imaginez eu. În același timp, trebuie să gestionezi niște patroni, președinți din prima ligă, iar lucrurile astea te întăresc, te fac un antrenor mai bun decât cei din străinătate“, a declarat Alexandru Chipciu.
Chipciu și-a început cariera de seniori în anul 2006, la FC Brașov, echipă pentru care a evoluat timp de cinci sezoane. Cea mai importantă perioadă petrecută în fotbalul românesc a fost cea de la Steaua București, formație pentru care a activat patru sezoane și a reușit să înscrie 24 de goluri. În anul 2016, acesta a plecat în străinătate, unde a jucat pentru Anderlecht și, ca împrumut, pentru Sparta Praga.
Patru ani mai târziu, fotbalistul a revenit în țară, unde a semnat cu CFR Cluj, campioana ultimelor cinci ediții ale primei ligi, pentru care a evoluat timp de două sezoane și a cucerit tot atâtea trofee. În prezent, Alex Chipciu îmbracă tricoul “U” Cluj, unde a acumulat 16 meciuri oficiale. De asemenea, jucătorul a fost prezent în 46 de meciuri ale echipei naționale, pentru care a înscris șase goluri.
Alexandru Chipciu, noul căpitan al Universității Cluj – care este motivul
Totodată, antrenorul ardelenilor, Eugen Neagoe, a anunțat că fostul fotbalist al celor de la CFR Cluj va prelua banderola de căpitan al echipei, decizie care a venit în urma sancționării brazilianului Romario Pires, cel care conducea, în fiecare duel, formația de pe Cluj Arena. Mai multe informații sunt disponibile AICI.
Confruntarea dintre “U” Cluj și Rapid București va începe la ora 20:00, iar fanii interesați să vină la stadion își pot cumpăra bilete prin accesarea link-ului de AICI. De asemenea, aceasta va putea fi urmărită, în direct, pe Digi Sport 2 și pe Prima Sport 1.
VEZI ȘI:
Eugen Neagoe, după eșecul de la Ploiești: “Nu îmi imaginam că putem juca atât de slab”
“U” Cluj obține doar un punct cu FC Argeș, în ultima etapă dinaintea pauzei competiționale
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: