Invențiile lui Leonardo da Vinci, expuse la Casa de Cultură a Studenților

1

Casa de Cultură a Studenților din Cluj găzduiește o expoziție care reunește unele dintre cele mai interesante mașinării inventate de Leonardo da Vinci. Printre creațiile geniului renascentist se numără bicicleta, deltaplanul, tancul sau cutia de viteze. Aceste mașinării au fost realizate, din materiale care existau și pe vremea lui Leonardo da Vinci, de specialiștii muzeului din Florența care poartă numele savantului și artistului italian. Vizitatorii pot admira și reproduceri ale unor tablouri și desene ale lui Leonardo da Vinci.

Expoziția dedicată lui Leonardo da Vinci se întinde pe două etaje ale Casei de Cultură a Studenților din Cluj. Cele mai interesante exponate sunt machete ale unor creații și invenții ale savantului și artistului renascentist, spune organizatorul expoziției, Iancu Șerbănescu.

Această expoziție oferă indicii asupra geniului lui Leonardo da Vinci, este de părere istoricul clujean Leonard Horvath, cadru didactic al Universității Babeș-Bolyai.

Expoziția a fost creată de specialiștii italieni și a fost itinerată pe mai toate continentele. Exponatele au ajuns până acum în 80 de țări și au fost văzute de peste 20 de milioane de oameni. Această expoziție a trecut și prin București, unde a strâns peste 37.000 de vizitatori.