CFR Cluj a aflat programul meciurilor amicale din cantonamentul pe care îl efectuează la Brașov

0

Fotbaliștii de la CFR Cluj au plecat, alături de noul antrenor, Andrea Mandorlini, în primul cantonament organizat înaintea noului sezon competițional. După zece zile de pregătire în baza sportivă din Cluj-Napoca, formația din Gruia a făcut deplasarea la Brașov, acolo unde, pe lângă perioada de antrenamente, va disputa și trei meciuri amicale, împotriva unor adversari din campionatele interne. 

Anunțul a fost făcut, pe pagina oficială de Facebook, de reprezentanții clubului clujean, care au precizat că eventualele modificări ale programului deja stabilit pentru partidele de verificare vor fi anunțate prin canalele media. Iată programul prezentat:

  • 30 iunie – CFR Cluj vs. CSC Dumbrăvița
  • 4 iulie – CFR Cluj vs. FC Brașov
  • 5 iulie – CFR Cluj vs. UTA Arad

Conform declarațiilor oferite de președintele CFR Cluj, Cristi Balaj, decizia de a efectua cantonamentul în țară a fost generată din dorința de a le oferi jucătorilor aflați în loturile naționale posibilitatea de a se alătura cât mai repede echipei. Acesta a explicat că nu este în niciun caz vorba de o consecință a problemelor financiare cu care se confruntă clubul, iar fotbaliștii și staff-ul tehnic vor beneficia, în continuare, de cele mai bune condiții pentru a atinge performanța. Mai multe informații sunt disponibile AICI.

Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!

VEZI ȘI:

Cristi Balaj, despre viitorul CFR Cluj: “E important să facem performanță, dar vom reduce cheltuielile clubului”

Cristi Balaj, președinte CFR Cluj: “Vom face tot ce depinde de noi să cucerim orice trofeu pus în joc”

Andrea Mandorlini, după revenirea la CFR Cluj: “Campionatul românesc este pe un trend ascendent”