Federația Română de Fotbal (FRF) a hotărât ca cele două partide amicale, disputate de naționala U21 a României în luna septembrie, să aibă loc pe Cluj Arena, drept urmare a condițiilor bune în care se prezintă gazonul. Inițial, unul dintre aceste jocuri urma să fie disputat pe arena “Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia, însă terenul care găzduiește meciurile campioanei României, CFR Cluj, nu este în cea mai bună stare.
Naționala de fotbal Under21 a țării noastre va juca două meciuri de pregătire pentru Campionatul European de Fotbal U21 din 2023, competiție la care România și Georgia sunt gazde. Este vorba despre partida cu selecționata similară a Spaniei, din data de 23 septembrie, respectiv de cea cu selecționata Țărilor de Jos, din data de 27 septembrie. “Tricolorii” au început deja antrenamentele pentru aceste dueluri.
“În pofida faptului că, în ultima perioadă, am găzduit pe Cluj Arena o serie de evenimente de mare anvergură, am reușit să păstrăm suprafață de joc în condiții optime pentru desfășurarea de partide de fotbal la cel mai înalt nivel. […] Îndemn pe această cale iubitorii fotbalului să vină pe stadion și să se bucure, împreună, de spectacolul fotbalistic pregătit pentru ei”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
Ambele meciuri ale naționalei U21, disputate pe stadionul din Cluj-Napoca, vor începe la ora 17:00, iar fanii interesați să vină la stadion își pot cumpăra bilete prin accesarea link-urilor de AICI, respectiv de AICI.
VEZI ȘI:
Meciul amical de fotbal România – Slovenia va avea loc pe Cluj Arena
Eugen Neagoe, despre suspendarea echipei de pe Cluj Arena: “Nu știu dacă este o decizie corectă”
‘U’ Cluj, suspendată două etape de pe Cluj Arena – unde va juca formația lui Neagoe
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: