Cum a ”măcelărit” cenzura comunistă versurile Anei Blandiana

2

Cunoscuta poetă Ana Blandiana își lansează azi, la Cluj, la Librăria Humanitas, de la ora 11.30, ”Integrala Poemelor”. Este vorba de un volum care reunește toate poeziile scrise de Ana Blandiana și tipărite până acum. Din primul volum, au fost incluse doar acele poezii asupra cărora nu a intervenit cenzura comunistă.

Ana Blandiana, prezentă în studioul Via Cluj TV, alături de reprezentantul Fundației Corneliu Coposu, Ion Andrei Gherasim, a relatat cum i-a ”măcelărit” cenzura comunistă prima carte de versuri. Și aceasta pentru că, în mințile ”cerberilor” Securității, poezia putea să fie subversivă.

În primul volum, apărut în perioada în care Ana Blandiana locuia la Cluj, cenzorii comuniști au intervenit masiv: au eliminat unele dintre dintre versuri, au rescris altele sau, pur și simplu, au mai adăugat niște versuri, acolo unde au crezut ei de cuviință. Ana Blandiana, supravegheată intens de Securitate, nu a avut cum să vadă aceste modificări înainte de apariția volumului. Ulterior, a reușit să obțină acest drept: atunci unde Securitatea voia să cenzurere vreun vers, ea elimina, pur și simplu, întreaga poezie.

Ana Blandiana lansează la Cluj și o nouă ediție a volumului ”O călătorie spre marea interioară”, scrisă de regretatul ei soț, Romulus Rusan.

Ana Blandiana și Romulus Rusan sunt fondatorii Academiei Civice și ai Memorialului de la Sighet, un ansamblu muzeal care onorează memoria celor care au suferit și murit în temnițele comuniste. La Sighet s-au stins din viață Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, episcopi greco și romano-catolici, preoți ortodocși partori protestanți, generali ai Armatei Regale Române, savanți și, în general, reprezentanți ai elitei românești.

Ieri, Ana Blandiana și Ion Andrei Gherasim au lansat volumul Poeme de Corneliu Coposu, compuse în minte de marele om de stat în cei 17 ani petrecuți în temnițele comuniste.

În seara aceasta, Ana Blandiana va lua parte la concertul caritabil organizat în memoria Doinei Cornea, prin intermediul căruia fiul său, Leontin Iuhas, dorește să strângă bani pentru a înființa o fundație și un muzeu care să cinstească memoria luptătoarei anticomuniste de la Cluj.