Dan Petrescu, înaintea derby-ului cu Farul Constanța: “Sper ca jucătorii să fie pregătiți pentru ce îi așteaptă”

0

Fotbaliștii de la CFR Cluj vor întâlni luni, 23 ianuarie, în deplasare, formația Farul Constanța, în cea de-a șaptea etapă din returul sezonului regulat al Superligii și, totodată, prima din anul 2023. La momentul actual, cele două echipe ocupă primele două poziții ale clasamentului, iar diferența de un singur punct îi plasează pe “marinari” pe locul de lideri.

După înfrângerea dureroasă din Gruia cu FC Hermannstadt, partidă în care a ratat accederea pe primul loc, campioana României caută să revină pe poziția pe care a ocupat-o la finalul ultimelor cinci ediții de campionat, chiar pe terenul celui mai puternic adversar la tilul din actuala stagiune.

Antrenorul clujenilor, Dan Petrescu, a vorbit, în conferința de presă premergătoare duelului cu elevii lui Gheorghe Hagi, despre cum a pregătit primul joc din noul an calendaristic, în ciuda perioadei scurte de pauză pe care a avut-o la dispoziție.

Dan Petrescu: “Jucătorii noi de la CFR nu sunt pregătiți la nivel fizic”

“A fost un cantonament reușit, chiar dacă nu am câștigat toate meciurile, așa cum îmi place mie. Avem ceva probleme de accidentări, Camora și Kolinger sunt suspendați. Sunt și ceva jucători noi, va fi dificil până se cristalizează o echipă. […] Va fi un meci foarte complicat, mereu a fost așa la Constanța. Eu știu ce mă așteaptă, sper să știe și jucătorii. Presiunea este pe ambele echipe. Totuși, Farul nu se aștepta, la începutul campionatului, să fie acolo, nu e așa mare presiune la ei. Vor avea stadionul plin, fanii îi ajută, va fi un meci de intensitate maximă. […] Din păcate, jucătorii noi de la CFR nu au venit bine pregătiți din punct de vedere fizic. Nici Peteleu, nici Krasniqi nu cred că vor face față la un meci cu așa intensitate. A fost o pregătire scurtă, în opinia mea, nu am avut timp să fac toate schimbările pe care mi le doream. Totul e pe repede înainte astăzi, sper să facem 70 de meciui în acest sezon”, a declarat Dan Petrescu.

Toate declarațiile tehnicianului din Gruia pot fi urmărite în materialul de mai jos.

Derby-ul dintre Farul Constanța și CFR Cluj va începe la ora 20:00 și se va juca “cu casa închisă”, deoarece biletele de acces în arena centrală a Academiei Gheorghe Hagi au fost epuizate în totalitate. Totuși, acesta va putea fi urmărit, în direct, pe Digi Sport 1 și pe Prima Sport 1.

VEZI ȘI:

Dan Petrescu, după revenirea din cantonament: “Jucăm un derby peste cinci zile, mai greu nu se putea”

CFR Cluj, în fața celui de-al doilea meci din 2023 – campioana României se duelează cu liderii din Germania

Ermal Krasniqi, gol la debutul pentru CFR Cluj: “Sunt fericit că fac parte din acest club”