Duelul „U” Cluj – UTA Arad deschide etapa a 9-a din Superligă

0

Universitatea Cluj o va întâlni, în deplasare, pe UTA Arad, în etapa a 9-a a Superligii. Duelul de pe stadionul Francisc Neuman bifează revenirea lui Mircea Rednic pe banca tehnică a arădenilor după infarctul suferit. Cele două echipe sunt colege de clasament, locurile 13 și 14, au același număr de puncte, 7, dar „șepcile roșii” au o partidă în plus disputată. Ultima dată cele două echipe s-au duelat în Cupa României, acolo unde „U” Cluj, aflată atunci tot sub conducerea lui Sabău, s-a impus cu 1-0.

„În momentul de față sunt jucători importanți care vor lipsi, jucătorii cei mai în formă care dus greul anul trecut și care au dus greul și la începutul acestui campionat, dar din păcate nu pot să-i folosesc și nu e ușor pentru mine să găsesc alte variante, alte soluții. Este o posibilitate pentru ceilalți să arate ce pot, să confirme, să-și găsească locul. La fel, trebuie să înțelegem ce putem face în momentul de față. Ne interesează să acumulăm puncte, nu cum arătăm.

Jucătorii au calitate individuală. Mulți dintre ei sunt în urmă cu pregătirea, cu puține meciuri jucate, mai ales cei veniți în ultimul moment. Cu preocupare și implicare, eu cred că într-un timp scurt îi pot duce la un nivel bun la care să jucăm fotbal și să ne putem bate de la egal la egal cu orice echipă din campionat.

Pe Chipciu cel puțin două săptămâni nu îl avem, la fel Vali Gheorghe, Nistor, Calcan. Aceștia sunt jucătorii importanți. Îmi pare foarte rău că s-a accidentat Vali Gheorghe, după o lovitură destul de urâtă la antrenament. Îl consider un jucător foarte important pentru noi, e un jucător care are calitate, viteză, personalitate și multă experiență. Cu siguranță atunci când va fi bine ne va ajuta”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, potrivit Sport.ro.

UTA Arad a jucat două meciuri fără antrenor și a obținut o victorie în Cupa României, scor 1-0 cu Dumbrăvița și o înfrângere în campionat, scor 0-1 cu Sepsi.

De cealaltă parte, U Cluj vine după înfrângerea cu Poli Iași, scor 0-2, în care a bifat al cincilea meci consecutiv fără victorie în campionat. „Șepcile roșii” au câștigat în Cupă, cu Ceahlăul Piatra Neamț, scor 4-2. Astfel, misiunea lui Ioan Ovidiu Sabău va fi una dificilă.

VEZI ȘI:

U-BT, în fața primelor două meciuri din Cupa României! Câștigătoarea grupei se califică la TURNEUL FINAL

Kosovo reclamă la UEFA bannerele de la meciul cu România

Filip Ilie, după transferul la “U” Cluj: “În sfârșit am găsit grupul care să creadă în mine cel mai mult”

 

 

banner