Directorul tehnic al FC Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, a fost întrebat, în cadrul conferinței de presă premergătoare duelului cu FC Botoșani, pe care elevii săi l-au câștigat cu scorul de 2-0, dacă a discutat cu Florin Prunea, cel care, potrivit unor informații apărute în mediul public, ar fi fost ofertat de reprezentanții clubului să ocupe funcția de președinte, după declarațiile făcute de Radu Constantea, actualul președinte “U” Cluj.
Tehnicianul clujenilor a declarat că a avut doar o simplă discuție cu fostul fotbalist, atunci când a fost sunat de acesta după meciul cu Chindia Târgoviște, pe care “studenții” l-au pierdut dramatic, în ultimul minut al timpului suplimentar. Totodată, Ioan Ovidiu Sabău a adăugat că nu este preocupat de venirea unui nou președinte și că, pe lângă îndatoriile de antrenor, nu are timp să se ocupe de astfel de probleme. Declarațiile sale pot fi urmărite în materialul de mai jos.
După succesul obținut cu FC Botoșani, ardelenii au ajuns la 28 de puncte acumulate în 27 de partide disputate și au urcat pe poziția a 11-a în clasamentul Superligii, loc care, pentru moment, îi liniștește față de pericolul retrogradării. Următoarea partidă programată va avea loc marți, 28 februarie, de la ora 16:00, pe terenul celor de la FC Hermannstadt.
Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!
VEZI ȘI:
“U” Cluj se impune pe Cluj Arena cu FC Botoșani și urcă trei poziții în clasamentul Superligii
“U” Cluj revine pe Cluj Arena pentru meciul cu FC Botoșani – ce au declarat Sabău și Thiam?
“U” Cluj, egalată în minutul 95 de Chindia Târgoviște, ratează șansa de a obține cele trei puncte
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: