Primul birou regional EIT Digital din România, deschis la UBB Cluj

0

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) găzduiește primul birou regional al EIT Digital, structură inovatoare a Comisiei Europene. Biroul a fost inaugurat ieri, la Cluj-Napoca, alături de o serie de programe de studiu EIT Digital, la care sunt înmatriculați peste 150 de studenți.

Prezența EIT Digital la Cluj-Napoca și în România este menită să amplifice viziunea globală a EIT. Aceasta urmărește crearea unui ecosistem paneuropean deschis componentelor inovative ale societății, facilitarea integrării perfecte a tehnologiei, talentelor, competențelor, afacerilor și capitalului, adaptate în mod special nevoilor antreprenoriatului digital, prin generarea unor colaborări între corporații europene de top, IMM-uri, startup-uri, universități și institute de cercetare.

Daniel David, rector al Universității Babeș-Bolyai

„Deschiderea primului birou EIT Digital din România la Cluj-Napoca, la Universitatea Babeș-Bolyai, este o decizie foarte importantă, în condițiile în care colaborarea EIT cu UBB vine ca o expresie a angajamentului EIT de a susține inovația digitală și de a genera legături solide
între instituțiile de învățământ și mediul economic. Având în vedere dinamica intensă a mediului economic și tehnologic din Cluj-Napoca, dar și prestigiul și implicarea UBB în comunitate.

Universitatea noastră a fost considerată partenerul firesc pentru EIT Digital. Se reafirmă astfel rolul pe care UBB îl are în strategia EIT Digital pentru Europa de Est. Deschiderea biroului național EIT Digital la Cluj și inaugurarea primului program de master în Securitate Cibernetică din România la Facultatea de Matematică și Informatică sub egida EIT Digital sunt elemente de referință în a poziționa UBB și Cluj-Napoca în zona europeană de top a educației, cercetării și inovării în Informatică”, afirmă rectorul UBB, prof. dr. Daniel David.

În ceea ce privește cele 7 programe EIT Digital care se desfășoară în 11 universități de prestigiu din Europa, acestea vor cuprinde activități organizate cu sprijinul Facultății de Matematică și Informatică și al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor. În perioada 5-6 octombrie 2023, studenți din diferite țări și culturi, de la programe de studii diverse, vor colabora pentru rezolvarea unor probleme de business din lumea reală, sub îndrumarea unor mentori locali, respectiv specialiști din rețeaua EIT Digital.

VEZI ȘI:

Proiectul pilot “Vreau la facultate” sprijină studenții să își termine studiile superioare

UBB atrage cel mai mare număr de cercetători internaționali și cel mai mare buget în PNRR

Prima săptămână de admitere la UBB – Câți candidați s-au înscris și care e cea mai căutată facultate?

banner