Programul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj 2023 – Vezi ce expoziții de artă îi așteaptă pe vizitatori

0

Peste cinci sute de evenimente de diverse tipuri, de la concerte, expoziții, tururi ghidate, mese rotunde, spectacole de teatru, proiecții de film la teatru, activități pentru copii, cros sau petreceri vor avea loc timp de opt zile în Cluj-Napoca, în cadrul Zilelor Culturale Maghiare 2023. Programele festivalului se vor desfășura anul acesta în toate locurile de tradiție care l-au consacrat – Piața Unirii, strada Kogălniceanu, strada Potaissa, curtea Muzeului de Artă și grădina cu ruine de lângă Biserica Reformată, dar și în alte spații intrate recent pe harta festivalului, precum Casa Libertății Religioase.

Încă din avanpremiera festivalului, sâmbătă, 12 august, publicul va fi invita să participe la
vernisajele bilingve a celor nu mai puțin de 18 expoziții ce vor fi adăpostite de mai multe spații expoziționale din oraș precum Muzeul de Artă, Bastionul Croitorilor, Galeria Apáczai, Muzeul Etnografic al Transilvaniei sau Galeria Ars Sacra Claudiopolitana.

 

Iubitorii de artă vor putea admira astfel expoziția individuală a pictorului Árpád Márton, expoziția comună a graficianului András Szabó și a pictorului Sándor Juhos, expoziția artiștilor plastici din Sovata, expoziția de tapiserii a artistei Gazdáné Olosz Ella, expoziția In memoriam și Kántor Lajos, respectiv multe altele.

Restricții de circulație în timpul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj

Pentru buna desfășurare a evenimentului (inclusiv perioada de montaj și demontaj a logisticii festivalului), este necesară utilizarea mai multor spații publice și restricții de circulație, după cum urmează:

 Piaţa Unirii, platoul pietonal, în perioada 11 – 22 august 2023;
 amplasarea unui container WC pe latura de nord – est a Pieței Unirii, pe trotuar, în
perioada 11 – 22 august 2023 (pentru publicul participant la evenimentele din curtea
Muzeului de Artă);
 în data de 20 august 2023, în intervalul orar 12.20 – 12.50, închiderea traficului rutier
pe latura de nord a Pieței Unirii, cu excepția CTP;
 amplasarea unui container WC pe str. Mihail Kogălniceanu, pe trotuar, în perioada
16 august 2023 – 22 august 2023 (pentru târgul meșterilor populari);
 str. M. Kogălniceanu, str. Emmanuel de Martone, str. Gaal Gabor, str. Herman
Oberth, (pe toate aceste străzi se vor respecta toate condițiile specifice solicitate de
către reprezentanții Astor Com SRL și DE Construct AG SRL prin adresa
2979/07.08.2023) și Str. Potaissa în perioada 16 – 20 august 2023;
 Bd-ul Eroilor, pietonal, zona monumentului Memorandiştilor în perioada 14 – 20
august 2023 (cu montarea logisticii din data de 13 august 2023 şi cu demontarea
acesteia până în data de 22 august 2023), între orele 9.00 – 23.00;
 Piaţa Unirii, latura de est, cu închiderea benzii 3 de circulaţie rutieră, până în dreptul
magazinului Vodafone, din 11 august 2023, ora 22.00, până în 22 august 2023, ora
22.00 (când situaţia o impune);
 în data de 19 august 2023, între orele 09.00 – 14.00, Cros în Pădurea Hoia, fără
intersectarea drumurilor publice;
 închiderea circulaţiei rutiere pe str. Napoca, Piaţa Unirii şi Bulevardul Eroilor în 16
august 2023, între orele 20.00 – 23.00, în data de 19 august 2023, între orele 20.00 –
23.00 și în data de 20 august 2023 între orele 18.45 – 23.00, când situația o impune,
în funcţie de afluxul spectatorilor.

Evenimentul se va desfășura între 13 și 20 august 2023, cu programe preliminare sâmbătă, 12 august.

VEZI ȘI:

Zilele Culturale Maghiare vor deschide publicului strada Kogălniceanu – Ce activități vor avea loc?

Ce recomandări au autoritățile din Cluj pentru pelerinii ce sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului?

Mergi pe jos și ajută un ONG să construiască primul parc pentru copii cu dizabilități la Cluj-Napoca

 

 

 

 

 

 

banner