U-BT caută cea de-a doua victorie din EuroCup, în fața fanilor clujeni – ce a declarat Silvășan

0

Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca vor întâlni miercuri, 23 noiembrie, pe teren propriu, formația Germani Brescia, în cea de-a cincea etapă din grupele EuroCup. În primele patru partide disputate în competiția europeană, campioana României a înregistrat un singur succes, tot în fața fanilor, împotriva slovenilor de la Olimpia Ljubljana, însă a pierdut, la limită, confruntările din deplasare cu JL Bourg și BC Lietkabelis, respectiv duelul din BT Arena cu Reyer Veneția.

Astfel, la momentul actual, clujenii se află pe penultima poziție a grupei A din EuroCup, loc care nu le asigură calificarea în fazele eliminiatorii ale celei de-a doua competiții valorice din baschetul european.

Antrenorul ardelenilor, Mihai Silvășan, a vorbit, în conferința de presă premergătoare partidei cu italienii de la Germani Brescia, despre cum și-a pregătit elevii în timpul pauzei competiționale și despre ce așteptări are de la jocul acestora.

Totodată, acesta va fi primul meci pe care Nemanja Gordic, baschetbalistul care l-a înlocuit pe Jordan Taylor pe poziția de conducător de joc, îl va disputa pentru campioana României în EuroCup. Mai multe detalii sunt disponibile AICI.

Mihai Silvășan: “Nu am reușit să ne antrenăm într-un mod intens”

“Ne așteaptă un meci dificil, cu siguranță, jucăm cu o echipă experimentată din campionatul italiei. Au jucători care știu ce înseamnă să joci la acest nivel. Ne dorim să facem un meci foarte bun și să câștigăm. Venim după o pauză destul de lungă, în care nu ne-am putut antrena într-un mod intens, deoarece am avut mulți jucători plecați la loturile naționale. […] E bine că am avut un meci în campionat înaintea celui cu Brescia și sper eu ca, la ora meciului, să fim într-o formă bună. Îi așteptăm pe fani într-un număr cât mai mare, suportul lor este extrem de important. […] Gordic nu este integrat 100%, însă el este un jucător inteligent, are un caracter foarte plăcut și nu cred că va avea nicio problemă în a fi integrat în acest colectiv“, a declarat Mihai Silvășan.

Toate declarațiile tehnicianului “studenților”, din conferința de presă în cadrul căreia a participat și căpitanul Patrick Richard, sunt disponibile aici:

Patrick Richard: “Vrem să câștigăm și să ne revanșăm față de fani”

“Suntem entuziasmați că putem disputa un astfel de meci după pauză. Ultima dată când am jucat o partidă din EuroCup în BT Arena, am pierdut, deci vrem să ne revanșăm față de fani. Fiecare joc este dificil în această competiție, valoarea echipelor este foartă apropiată. […] Baschetul italian este foarte bun, jucătorii știu ce înseamnă să joci la nivel înalt. Oricum, am reușit să fim cu toții împreună după pauză și ne-am pregătit pentru a reuși să obțintem un succes”, a declarat Patrick Richard.

Duelul dintre U-BT și Germani Brescia va începe la ora 19:30, iar fanii care doresc să vină în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca își pot cumpăra bilete prin accesarea link-ului de AICI. De asemenea, acesta va putea fi urmărit, în direct, pe Prima Sport 1.

VEZI ȘI:

Silvășan, despre plecarea lui Jordan Taylor: “Așa am considerat eu că este mai bine pentru viitorul echipei”

Jordan Taylor și-a încetat brusc contractul cu U-BT Cluj-Napoca – ce a anunțat clubul

U-BT pierde la limită duelul din Lituania și înregistrează a treia înfrângere în EuroCup

banner