All Stars Romania – Galatasaray Legends, meci demonstrativ pe Cluj Arena – Hagi: “Este un moment cu totul special”

0

Un deosebit meci demonstrativ de fotbal va avea loc vineri, 2 iunie, pe Cluj Arena, în cadrul celui mai amplu festival din România dedicat sporturilor. Este vorba de All Stars Romania vs. Galatasaray Legends, un duel care, prin intermediul reprezentanților Sports Festival, va readuce pe teren cei mai buni jucători ai naționalei României din perioada 1995-2023. Aceștia își vor măsura forțele cu unii dintre cei mai renumiți fotbaliști care au evoluat pentru marea campioană din Turcia.

Liderul “Generației de Aur” a naționalei României, Gheorghe Hagi, a îmbrăcat tricoul celor de la Galatasaray în nu mai puțin de 167 de meciuri disputate atât în competițiile naționale, cât și în cele europene, și a reușit să marcheze 78 de goluri, motiv pentru care a devenit unul dintre cei mai iubți fotbaliști din istoria clubului.

“Regele” va fi prezent la meciul de pe Cluj Arena și îi invită pe toți iubitorii sportului să ia parte la acest eveniment: “Pentru mine este întotdeauna o bucurie să joc fotbal, să fiu în teren alături jucătorii celor două mari echipe, a României și Galatasaray Istanbul, unde m-am simțit întotdeauna ca acasă, înseamnă un moment cu totul special și abia aștept să îl împărtășesc cu fanii fotbalului din România”.

“Sperăm ca pasiunea noastră pentru fotbal să inspire și noile generații”

Alături de Hagi, se află un alt jucător care a scris istorie pentru ambele echipe și care, la rândul său, va fi prezent la meciul demonstrativ găzduit pe stadionul din Cluj-Napoca. Este vorba de fostul fundaș Gică Popescu, un lider puternic în teren, care a reușit să înscrie 19 goluri în cele 119 partide în care a evoluat pentru Galatasaray. Acesta a executat penalty-ul decisiv în finala Cupei UEFA din anul 2000, disputată împotriva londonezilor de la Arsenal.

Este o mare bucurie să îmbrac din nou tricourile ambelor echipe România și Galatasaray și să contribui astfel, împreună cu foștii mei colegi, la eforturile de reclădire a Turciei după devastatorul cutremur care pe mine personal m-a marcat profund. Pasiunea cu care noi, membri ai Generației de Aur, am tratat mereu fotbalul s-a văzut în întreaga noastră carieră și sperăm să fie inspirație pentru noile generații”, a precizat Gică Popescu.

Meciul legendelor, șansă de a ajuta victimele cutremurului din Turcia

Confruntarea dintre marile legende ale fotbalului românesc și cele ale formației din Turcia reprezintă, pe lângă oportunitatea unică de a vedea în acțiune jucători de renume, o șansă de a oferi ajutor pentru victimele cutremurului devastator. Încasările primite de clubul Galatasaray pentru a participa la acest eveniment vor fi redirecționate către organizațiile care depun eforturi de ajutorare a persoanelor greu încercate de această calamitate.

“Am muncit mult în ultimele luni alături de domnii Hagi și Popescu pentru a putea parafa acest eveniment, astfel că este o mare onoare să îi avem prezenți alături de multe alte nume mari. Anul acesta, ne pregătim de un demonstrativ de excepție cu Galatasaray, o echipă care a scris istorie nu doar pentru Turcia, ci pentru întreaga lume și care a arătat că orice vis este posibil”, a declarat cofondatorul Sports Festival, Patrick Ciorcilă.

Biletele pot fi cumpărate la preț redus, în orice sector, până pe 15 mai

Biletele pentru meciul demonstrativ care va avea loc pe Cluj Arena au fost deja puse în vânzare și pot fi găsite, până în data de 15 mai la preț redus, în funcție de categoria dorită. Lista completă a prețurilor pentru fiecare sector este disponibilă mai jos, cu mențiunea că Family Zone reprezintă un spațiu în care se pot cumpăra minim două – maxim cinci bilete și în care grupurl trebuie obligatoriu să includă un copil cu vârsta sub 18 ani.

  • Peluză: 20 lei (Early Bird), 30 lei (preț întreg)
  • Tribuna 2: 40 lei (Early Bird), 70 lei (preț întreg)
  • Tribuna 1: 60 lei (Early Bird), 90 lei (preț întreg)
  • Family Zone: 25 lei (Early Bird), 35 lei (preț întreg)

În cadrul evenimentului sportiv care ajunge la cea de-a patra ediție, au mai fost organizate două mari meciuri demonstrative de fotbal, ambele pe Cluj Arena: Generația de Aur vs. Barca Legends (2018), respectiv meciul de retragere al lui Adrian Mutu (2022). Mai multe informații pot fi găsite pe site-ul oficial Sports Festival.

Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!

VEZI ȘI:

Vedetele fotbalului european au făcut spectacol la meciul de retragere al lui Adrian Mutu

A început Sports Festival 2022 – ce surprize îi așteaptă pe participanți?

Cum este atmosfera în prima zi de Sports Festival 2022?

banner